Preşedinţia: Privatizarea Oltchim nu e inclusă pe agenda şedinţei CSAT
alte articole
Privatizarea Oltchim nu a făcut obiectul niciunei analize în CSAT şi nu a fost inclusă pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a Consiliului, a informat luni Preşedinţia. Totodată, nu există nicio solicitare a Guvernului în acest sens.
"Referitor la informaţia transmisă de mass-media luni, 24 septembrie 2012, privind trecerea pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a subiectului privatizării Oltchim, Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări: - privatizarea Oltchim nu a făcut obiectul niciunei analize în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi nici nu a fost inclus pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a CSAT, neexistând nicio solicitare a Guvernului în acest sens", a precizat Preşedinţia luni, într-un comunicat.
Surse oficiale precizaseră luni că o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost convocată pentru ziua de joi, 27 septembrie, pentru a se discuta achiziţia de către MApN a avioanelor multirol, iar pe ordinea de zi ar putea fi inclus şi subiectul privatizării Oltchim.
Totodată, şedinţa CSAT a fost convocată de către preşedintele Traian Băsescu pentru a se discuta achiziţia de avioane de vânătoare, acesta fiind singurul punct de pe ordinea de zi.