Preşedintele UDMR: Îl susţinem pe Laszlo Borbely în toate demersurile politice

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. (www.kelemenhunor.ro)
Epoch Times România
05.04.2012

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a precizat joi, că Uniunea consideră că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este nevinovat şi îl va susţine în toate demersurile politice, menţionând că a discutat cu acesta despre "toate variantele posibile", inclusiv despre aceea de a demisiona.

"Mult mai important decât ceea ce urmează să se întâmple sau nu este că eu personal şi conducerea UDMR îl susţinem pe domnul Borbely. Suntem convinşi că este nevinovat. Este o problemă care s-a întors după aproape un an de zile, fiindcă anul trecut a mai fost o dată o astfel de informaţie şi atunci DNA a dat un comunicat oficial şi a spus că Borbely este nevinovat. Sigur, noi nu cunoaştem conţinutul dosarului, urmează ca în Parlament Comisia juridică să verifice", a declarat liderul Uniunii.

El a subliniat că în fiecare Guvern în care Laszlo Borbely a activat pe funcţia de ministru a făcut performanţă şi a fost un om corect.

"Îl susţinem în toate demersurile politice şi nu numai. În continuare va avea susţinerea mea şi a colegilor, în totalitate. El astăzi va face o declaraţie. Noi am discutat, ieri şi azi, toate variantele posibile şi el va lua o decizie care este cea mai potrivită şi cea mai corectă în acest moment. O va anunţa el în mod oficial astăzi", a precizat Kelemen.

Întrebat dacă s-a discutat şi despre varianta demisiei din funcţia de ministru a lui Laszlo Borbely, preşedintele UDMR a subliniat că au fost luate în calcul "toate variantele".

Miercuri, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat ministrului Justiţiei, la cererea procurorilor anticorupţie, declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului din partea Camerei Deputaţilor, necesar declanşării urmăririi penale faţă de Laszlo Borbely, deputat UDMR, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor