Preşedintele Medvedev s-a întâlnit cu liderii opoziţiei non-parlamentare
Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit în premieră cu liderii opoziţiei non-parlamentare, cu care a discutat despre reformele politice iniţiate, scriu ziarele moscovite de marţi. Medvedev nu a exclus un amendament la Constituţie, şi anume limitarea dreptului de a deţine pe viitor postul de şef de stat la două mandate, notează Izvestia. Vladimir Putin, care se confruntă cu o amplă mişcare de protest, va candida pe 4 martie pentru al treilea mandat, după alte două deţinute în 2000-2008. Potrivit Kommmersant, liderul de la Kremlin le-a promis reprezentanţilor Partidului Libertăţii poporului Parnas 'să clarifice' cu Ministerul Justiţiei problemele care stau în calea înregistrării formaţiunii.
Cei mai activi au fost fostul vicepremier Boris Nemţov şi Serghei Udalţov. Se pare că nu întâmplător ei au fost aşezaţi la această întâlnire în acelaşi rând cu preşedintele, ca să nu se poată privi permanent în ochi şi să la vină mai greu să poarte o discuţie în contradictoriu, sesizează Kommersant. Boris Nemţov i-a transmis şefului statului programul reformei politice, elaborat în concordanţă cu rezoluţiile adoptate de opoziţie la mitingurile din Piaţa Bolotnaia şi Bulevardul Saharov (în care se cere anularea rezultatelor alegerilor parlamentare, marcate de fraude, potrivit opoziţiei şi observatorilor internaţionali, organizarea unui nou scrutin), precum şi lista deţinuţilor politici.
Medvedev a promis să ceară verificarea fiecărui caz în parte. Nemţov a spus ulterior că a avut impresia că Medvedev ar dori să-i graţieze pe toţi deţinuţii politici. De asemenea, liderul de la Kremlin a avut o atitudine pozitivă faţă de propunerea opoziţiei privind limitarea la două mandate de preşedinte. Actualul locatar de la Kremlin a spus că 'se gândeşte cu seriozitate la aceasta'.
Scurgerea capitalurilor din Rusia s-a accelerat, constituind în ianuarie 17 miliarde de dolari, mai mult faţă de luna decembrie, când a fost de 14 miliarde de dolari, semnalează cotidianul financiar Vedomosti. Potrivit prim-vicepremierului Viktor Zubkov, o treime din suma scoasă din Rusia 'seamănă a spălare de bani'. Motivul principal al scurgerii de capital este dat totuşi de creditarea companiilor ruseşti aflate în străinătate, ca urmare a înăspririi condiţiilor pe piaţa externă.