Preşedintele Google din Brazilia a fost arestat din cauza unor clipuri video
Un judecător brazilian a ordonat arestarea preşedintelui Google din ţară după ce compania nu a înlăturat nişte videoclipuri postate pe youtube.
Videoclipurile erau considerate calomnioase la adresa unui candidat care participă în alegerile pentru funcţia de primar al oraşului Campo Grande, a raportat CNN.
Instanţa a dispus marţi arestarea preşedintelui Google din Brazilia, Fabio José Silva Coelho, pentru "neascultare" şi pentru faptul că nu a permis ca videoclipurile să fie şterse. Potrivit CNN, Coelho s-ar putea confrunta cu până la şase luni închisoare sau cu amendă pentru neresectarea deciziei unui judecător.
Conţinutul videoclipurilor sugerează că Alcides Bernal, candidat la primăria din Campo Grande, se face vinovat de comiterea unor infracţiuni, potrivit BBC.
Google a refuzat să înlăture videoclipurile calomnioase după ce un tribunal a decis că compania ar trebui să facă acest lucru. Compania a atacat cu recurs această decizie judecătorescă.
"Google face recurs împotriva deciziei prin care s-a dispus înlăturarea clipurilor video de pe youtube, deoarece ca platformă, Google nu este responsabil pentru conţinutul postat pe site-ul său", s-a menţionat într-o declaraţie, potrivit Financial Times.
Hotărârea judecătorească susţine că furnizorul de servicii Internet, Embratel, trebuie să blocheze youtube în Campo Grande pentru 24 de ore, dacă clipul nu este înlăturat, potrivit CNN.