Simona Halep se situează a doua în ierarhia WTA; Irina Begu a urcat pe locul 31

Simona Halep. (Srdjan Stevanovic / Getty Images)
Epoch Times România
11.05.2015

Tenismana română Simona Halep păstrează în continuare locul al doilea în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume (WTA), dat publicităţii luni, în timp ce Irina Begu a reuşit un salt de şase locuri după sfertul de finală de la Madrid, urcând pe poziţia a 31-a, cea mai bună clasare din cariera sa.

Serena Williams este lider incontestabil al ierarhiei, iar poziţia a treia este ocupată de rusoaica Maria Şarapova, la doar 200 de puncte de Halep. Petra Kvitova (Cehia), învingătoare în turneul de la Madrid, este în continuare a patra, dar s-a apropiat de podium.

În top 100 mai figurează două românce, Monica Niculescu, pe 67, după ce a coborât cinci trepte, şi Alexandra Dulgheru care a coborât un loc, fiind acum pe 72. Andreea Mitu se află imediat după prima sută, pe locul 101 ( 1).

La dublu, Monica Niculescu este prima româncă din ierarhie, pe 49, două locuri mai jos faţă de săptămâna precedentă, în timp ce Irina Begu a reuşit un salt de 12 locuri şi este acum pe 55. Raluca Olaru a urcat şi ea două poziţii, fiind pe 57.

În clasamentul Road to Singapore, care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor, Serena Williams este prima, urmată de Halep şi de Şarapova.

Ordinea este identică şi în clasamentul premiilor încasate din tenis în circuitul feminin, Halep având în 2015 peste două milioane de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor