Preşedintele Andrzej Duda: Casa Albă sub administraţia lui Trump înseamnă patru ani de politică bună pentru Polonia

Donald Trump, Andrej Duda la Washington, 24 iunie 2020 (SAUL LOEB / AFP VIA GETTY IMAGES)
Redacţia
23.01.2025

Preşedintele polonez Andrzej Duda a avut numai cuvinte de apreciere cu privire la viitoarea administraţie Trump înainte de a pleca luni la Forumul Economic Mondial de la Davos (WEF).

La conferinţa care a precedat plecarea sa, preşedintele a răspuns, printre altele, întrebărilor privind viitoarea preşedinţie a lui Donald Trump.

„Cred că a doua preşedinţie a lui Donald Trump va aduce patru ani de politică bună pentru Polonia”, a afirmat Duda. El şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că relaţia sa actuală cu preşedintele american va aduce beneficii Poloniei, potrivit Business Insider.

"Privesc acest eveniment cu satisfacţie şi mare calm", a declarat Duda, adăugând că s-a întâlnit cu Trump atunci când "mulţi oameni se îndoiau că are vreo şansă" de a redeveni preşedintele Statelor Unite.

Reamintim că liderii din întreaga lume s-au reunit la Davos pentru a discuta despre problemele şi provocările actuale, printre care se numără în acest an războiul în curs din Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost prezent la eveniment, dar toţi ochii au fost aţintiţi asupra Washingtonului.

Duda a declarat că evenimentele de la WEF vor fi „dominate de ceea ce se întâmplă la Washington, inaugurarea preşedintelui Donald Trump”, deoarece este un „eveniment extrem de important” nu numai pentru Statele Unite, ci şi pentru întreaga lume, în ceea ce priveşte economia şi securitatea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor