Preşedintele Afganistanului a primit zeci de milioane de dolari de la CIA timp de peste un deceniu
Zeci de milioane de dolari, bani lichizi, au fost livraţi lunar de către CIA în valize, rucsacuri şi saci de plastic la biroul preşedintelui Afganistanului Hamid Karzai, timp de peste un deceniu, potrivit unei anchete realizate de The New York Times.
Aşa-zişii ”bani-fantomă” erau meniţi să cumpere influenţă pentru CIA, dar nu au făcut decât să alimenteze corupţia şi să umfle buzunarele liderilor militari, subminând strategia Washingtonului de retragere din Afganistan.
”Cea mai mare sursă de corupţie din Afganistan era reprezentată de Statele Unite”, a spus un oficial american.
”I-am numit ‘bani-fantomă’. Veneau în secret şi plecau în secret”, a afirmat Khalil Roman, şeful de personal al lui Karzai între 2002 şi 2005.
Nu există nici o dovadă că preşedintele Afganistanului primea în mod personal banii respectivi, aceştia fiind administraţi de Consiliul de Securitate al ţării.
În răspuns la raportul realizat de publicaţia americană, Karzai a spus reporterilor că biroul Consiliului de Securitate a primit sprijin material din partea guvernului SUA în ultimii zece ani. El a menţionat că sumele nu erau mari şi că fondurile erau folosite pentru diferite scopuri, inclusiv acordarea de asistenţă pentru persoanele rănite.
Oficialii americani şi afgani au declarat pentru The New York Times că banii erau meniţi să menţină accesul agenţilor CIA în cercul intim al preşedintelui Karzai şi să garanteze influenţa agenţiei în interiorul palatului prezidenţial.
În schimb, mare parte din fonduri se duceau către politicieni şi lideri militari, mulţi având legături cu comerţul de droguri şi în unele cazuri cu talibanii.
CIA-ul a refuzat să comenteze declaraţiile făcute de foşti şi actuali consilieri ai liderului Afgan, iar Departamentul de Stat al SUA nu a trimis pe moment un răspuns privind subiectul.