Presa americană: Simona Halep are cea mai minunată lovitură de forehand
alte articole
Simona Halep, care este plecată în vacanţă după ce a câştigat turneul WTA de la Bucureşti, este încă în atenţia specialiştilor şi presei. Jurnaliştii americani de la publicaţia Tennis Now au analizat şi comentat, în numărul din luna iulie, lovitura de forehand a româncei în vârstă de 22 ani.
Tennis Now consideră că lovitura de forehand-ul a Simonei Halep este cea mai eficientă din circuitul mondial.
"Simona Halep a fost una dintre cele mai bune jucătoare din 2014 mulţumită, în special, tehnicii perfecte pe care o are. La o înălţime destul de mică, Halep este obligată să-şi folosească corpul până la limită şi chiar peste. Lovitura ei de forehand este cea mai minunată din circuit şi explică ascensiunea ei. Rar am mai văzut aşa ceva în istorie, o lovitură atât de eficientă", a scris sursa citată.
Publicaţia americană a mai scos în evidenţă modul în care Halep îşi surprinde adversarele.
"La fel de important este şi simţul de anticipaţie al lui Halep, care o ajută să citească foarte rapid jocul adversarelor. Când mingea se apropie, Halep îşi lasă greutatea pe piciorul din spate. Apoi, aşteaptă mingea cu încheietura relaxată, însă după aceea se dezlănţuie şi loveşte cu sete, surprinzându-şi adversarele", a mai scris sursa citată.
Simona Halep a plecat în vacanţă în Turcia şi va reveni în luna august.
Românca Simona Halep, având 6.785 de puncte se menţine pe locul 3 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după americanca Serena Williams cu 9.231 de puncte, liderul la zi, şi chinezoaica Na Li care are 6.960.
Sorana Cîrstea este a doua româncă din ierarhie, pe locul 29 cu 1.521 de puncte, Monica Niculescu (935 puncte) a urcat o poziţie, fiind acum pe 58, Irina Begu (888 puncte) a coborât un loc şi se găseşte pe 64, în timp ce Alexandra Dulgheru (637 puncte) a urcat trei poziţii, fiind acum pe locul 96.
La dublu, Monica Niculescu rămâne jucătoarea română cu cea mai bună clasare, locul 42, a doua fiind Irina Begu, pe 70.