Premierul l-a numit pe generalul Cătălin-Ştefăniţă Zisu la conducerea Administraţiei Rezervelor de Stat
Generalul Cătălin-Ştefăniţă Zisu a fost numit, vineri, printr-o decizie luată de premierul Victor Ponta, în funcţia de preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu rang de secretar de stat, relevă B1 TV.
Adrian Gurău, care din decembrie 2009 era la şefia Administraţiei Rezervelor de Stat, a fost eliberat din funcţie de către primul ministru Ponta.
La 37 de ani, colonelul Cătălin Stefăniţă Zisu era avansat la gradul de general cu o stea, fiind cel mai tânăr general din Armata Română, apoi pe 21 martie 2007 este înaintat la gradul de general cu două stele.
În iunie 2012 general-locotenentul Cătălin-Ştefăniţă Zisu a fost schimbat din funcţia de comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, în cea de consilier coordonator domeniu în grupul consilierilor ministrului Apărării Naţionale.
În noiembrie 2011, printr-un decret al preşedintelului Traian Băsescu, Cătălin-Ştefăniţă Zisu a fost înaintat în gradul de general-locotenent cu trei stele în noiembrie 2011.