Premierul: 90 la sută din accidentele rutiere se produc din cauza şoferilor care încalcă regulile de circulaţie
alte articole
Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi şedinţa Consiliului Naţional pentru Securitatea Circulaţiei Rutiere. În cadrul şedinţei a fost examinată situaţia în domeniul siguranţei traficului rutier, în special în transportul public de persoane.
Autorităţile publice centrale cu atribuţii pe segmentul siguranţei rutiere au informat Consiliul despre măsurile întreprinse întru executarea sarcinilor stabilite prin deciziile anterioare ale Consiliului, a dispoziţiei Prim-ministrului din 2 iunie 2012 privind măsurile urgente de combatere şi prevenire a încălcărilor regulilor circulaţiei rutiere, precum şi despre stadiul de realizare a obiectivelor trasate în Strategia naţională pentru siguranţă rutieră.
De asemenea, au fost abordate probleme relevante pentru siguranţa traficului rutier, inclusiv privind elaborarea cadrului legislativ-normativ la capitolul reglementării activităţii unităţilor de instruire a conducătorilor de autovehicule şi ajustarea sancţiunilor pentru contravenţiile din domeniul circulaţiei rutiere.
Prim-ministrul a atenţionat asupra faptului că, conform datelor statistice, 90 la sută din accidentele rutiere se produc din cauza şoferilor care încalcă regulile de circulaţie. În acest context, Premierul a solicitat instituţiilor responsabile, pe lângă perfecţionarea programelor de instruire a conducătorilor auto, să asigure obiectivitatea examinării încălcărilor rutiere şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare.
Vlad Filat a mai atenţionat asupra importanţei informării corecte a publicului la subiectul respectgiv şi lansării campaniilor de informare şi sensibilizare pentru a implica cât mai activ opinia publică în procesul de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere.
În contextul implementării tehnologiilor moderne în activitatea de supraveghere a circulaţiei rutiere, a fost examinat proiectul privind implementarea Sistemului de video-monitorizare a traficului rutier la nivel naţional. Proiectul urmează a fi realizat în cadrul unui parteneriat public-privat şi prevede instituirea unui sistem electronic de monitorizare video a traficului rutier. Sistemul va permite nu doar înregistrarea video a situaţiei din traficul rutier, ci şi intervenţia promptă în caz de necesitate, elaborarea de statistici şi analiză, planificarea eficientă, dar şi va contribui la asigurarea securităţii cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, la informarea publicului. Sistemul centralizat va include 250 unităţi de monitorizare fixe şi 50 - mobile. Darea în exploatare a sistemului de monitorizare la nivel naţional urmează a fi realizată până la finele anului 2013.
Totodată, s-a decis să fie elaborate cerinţe tehnice privind planificarea infrastructurii de telecomunicaţii la proiectarea drumurilor, ţinând cont de componenţa securităţii la trafic.
La final, a fost examinată chestiunea privind crearea unei comisii de control care va include reprezentanţi ai ministerelor de interne, transportului şi infrastructurii drumurilor, altor instituţii, în vederea efectuării controlului permanent al situaţiei privind siguranţa traficului rutier şi monitorizării sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legale inclusiv în domeniul transportului de călători.