Prefectul Capitalei şi-a dat demisia după ce Neacşu a preluat MAI-ul: "O sfidare pentru toţi oamenii decenţi"

Andrei Nistor (Facebook)
Loredana Diacu
22.10.2026
Andrei Nistor (Facebook)
Loredana Diacu
22.10.2026

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, şi-a anunţat public demisia după ce pesedistul Marian Neacşu a preluat portofoliul de la Interne: "Mi se pare o sfidare pentru toţi oamenii decenţi din Ministerul Afacerilor Interne să le pui şef un condamnat", îşi motivează el gestul.

Totodată, Nistor transmite, într-o postare pe Facebook, că speră ca noul prefect să continue două proiecte importante pentru instituţie, respectiv digitalizarea, pentru care s-au obţinut deja fonduri, şi mutarea sediului Prefecturii care în prezent, "datorită" fostului prefect Greblă, plăteşte către RAAPPS 50.000 Euro lunar chirie utilităţi.

Andrei Nistor a fost numit prefect al Capitalei la propunerea USR.

Redăm postarea lui Nistor:

Astăzi am demisionat din funcţia de prefect al Municipiului Bucureşti.

Mi se pare o sfidare pentru toţi oamenii decenţi din Ministerul Afacerilor Interne să le pui şef un condamnat.

Dar PSD atât a putut.

Sper ca măcar în funcţia de prefect să nominalizeze o persoană cu capul pe umeri şi să continue două proiecte importante pentru această instituţie.

1. Digitalizare

E totul pregătit, fonduri obţinute de la PMB, soluţia tehnică e aleasă. Tot ce trebuie făcut e să nu o blocheze. Îmi ofer sprijinul, gratuit, în caz de nevoie.

2. Sediul Prefecturii

"Datorită" fostului prefect Greblă, Prefectura plăteşte către RAAPPS 50.000 Euro lunar chirie utilităţi. O hoţie pe faţă.

Asta în condiţiile în care există o hotărâre de guvern din 1994 prin care PMB trebuie să achite toate costurile locative ale Prefecturii.

Soluţiile sunt simple, mai ales într-un guvern full PSD:

a. Guvernul transferă clădirea actuală (str. Batişte 13, fosta ambasada SUA) către MAI, cu destinaţie clară.

b. Prefectura se mută în fosta Primărie S5, recent amenajată (bd. Elisabeta 29-31).

c. Prefectura se mută înapoi de unde a plecat, în PMB.

În altă ordine de idei, vreau să le mulţumesc colegilor din prefectura pentru perioada în care am lucrat împreună. Am trecut printr-o reorganizare a instituţiei, prin diverse situaţii de urgenţă şi prin multe provocări.

Am descoperit aici şi funcţionari profesionişti.

Sper ca următorul prefect să îi lase să-şi facă treaba, căci ştiu ce au de făcut. Să îi sprijine şi să nu îi încurce.

Ne revedem!


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos