Predoiu încrezător în şansa sa de a deveni prezidenţiabilul PDL-PNL
alte articole
Democrat-liberalul Cătălin Predoiu s-a arătat duminică încrezător în şansa sa de a fi desemnat candidatul alianţei PDL-PNL la prezidenţiale. Întrebat de Mediafax ce va face dacă pe 5 august nu va obţine nominalizarea Alianţei pentru candidatura la prezidenţiale, Predoiu s-a declarat convins că va sta "foarte bine" în sondaje până la sfârşitul lunii august.
"Cred că Alianţa Creştin Liberală nu îşi poate permite riscul de a nu câştiga prezidenţialele, şi sunt convins că până la sfârşitul lui august sondajele vor arăta foarte bine pentru mine", a declarat Predoiu, care, în ultimele sondaje, figura cu sub 10% intenţie la vot.
De altfel, sâmbătă, la Convenţia naţională a PDL, în cadrul căreia a fost aprobată fuziunea cu PNL, Predoiu le-a promis colegilor că vor face "Crăciunul împreună la Cotroceni".
Alianţa Creştin Liberală, respectiv alianţa PDL- PNL, în PDL fiind înglobată şi Forţa Civică a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, a demarat cercetările sociologice pentru desemnarea candidatului comun la preşedinţie, numele celui ales urmând să fie anunţat pe 5 august. Prezidenţiabilul PNL este Klaus Iohannis, iar cel al PDL, Cătălin Predoiu.
Monica Macovei, despre care numeroase voci afirmau că este unica şansă a dreptei unite de a-l învinge în alegeri pe Ponta, nu a fost inclusă în cercetările sociologice, preşedintele PDL, Vasile Blaga, respingând ferm candidatura ei.
Monicăi Macovei nu i s-a permis nici măcar să ia cuvântul la Convenţia PDL.