Predoiu: Congresul PSD – Un festival al ipocriziei şi târg pentru putere între inculpaţi

Catalin Predoiu (Epoch Times România)
Ana Ion
18.10.2015

Comentând spectaculosul Congres al PSD, unde Ion Iliescu, la cererea lui Dragnea, s-a ridicat în picioare pentru a comemora victimele comunismului, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, îi acuză pe social-democraţi de diversiune şi ipocrizie.

"Astăzi PSD-ul a făcut congres. S-au ridicat în picioare să se reculeagă pentru victimele comunismului. Ar fi trebuit să se ridice în picioare, să se reculeagă şi să ceară scuze românilor pentru mai multe lucruri", susţine Predoiu, enumerând corupţia de stat din vremea guvernelor PSD, privatizările frauduloase, ordonanţa furtului de primari, blocarea votului românilor în Campania prezidenţială din 2014, pierderea a 8 miliarde de euro din fondurile europene etc.

În opinia liberalului, momentul de reculegere de astăzi din congresul PSD este proba ipocriziei maxime a unui politician cinic (Liviu Dragnea n.r.) şi ipocrit, şi o jignire adusă inteligenţei românilor."

"Congresul PSD s-a dovedit a fi un simplu târg al puterii între inculpaţi, trimişi în judecată, condamnaţi sau achitaţi, un congres al “prietenilor Justiţiei", adaugă Predoiu, în comunicatul remis Epoch Times, în contextul în care, la acest Congres, practic, s-a consfinţit trecerea puterii de la Ponta, trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari, la Dragnea, condamnat la închisoare cu suspendare, în primă instanţă, în dosarul fraudării referendumului din 2012.

"În urma acestui târg, condamnatul va prelua centrul, restul baronilor vor rămâne cu fiefurile lor. Trimisul în judecată va fi păstrat deocamdată la geamul guvernului, până când noul şef al PSD va împărţi ciozvârtele de putere proaspeţilor locotenenţi. Acest târg ne demonstrează că PSD continuă modelul de feudalism politic pe care l-a introdus în politica de după 1989", susţine Predoiu, adăugând că PSD, urmaşul PCR, cu modelul său de feudalism politic sufocă administraţia centrală şi locală, instituţii publice deconcentrate, companii de stat, şi aşa aproape înecate de corupţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor