Preda: Guvernul Dăncilă să oprească extrădarea ziaristului turc pe care Erdogan vrea să-l bage în puşcărie
alte articole
Europarlamentarul Cristian Preda a solicitat miercuri, într-o postare pe pagina sa de socializare, oprirea procedurii de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaye.
"Cer Ministerului Justiţiei să oprească procedura de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaye, pe care Erdogan îl vrea acasă în închisoare fiindcă îl acuză că e parte a reţelei lui Gulen. De fapt, Demirkaye conduce redacţia bucureşteană a ziarului Zaman, care critică regimul Erdogan. Nimic mai onest", a declarat Preda.
Deputatul european a subliniat că autorităţile române sunt ţinute de angajamentele internaţionale pe care şi le-au luat să nu extrădeze cetăţeni către ţări unde drepturile omului sunt în pericol.
"Or Turcia e acum o asemenea ţară. Dacă Guvernul Dăncilă face aşa ceva, se descalifică de tot în UE. Nu există stat-membru care să fi răspuns solicitărilor sultanului de la Istanbul. Post scriptum: le-am scris tuturor membrilor grupului socialist din PE să blocheze ceea ce tovarăşii lor de drum de la Bucureşti sunt pe cale să facă împotriva libertăţii presei", a afirmat Preda.