Prahova: Mircea Rednic şi Dinu Gheorghe, prezentaţi oficial la Astra Ploieşti
alte articole
Noul antrenor al echipei de fotbal Astrei Ploieşti, Mircea Rednic, a fost prezentat oficial, joi, alături de noul preşedinte executiv al clubului ploieştean, Dinu Gheorghe.
Rednic a semnat un contract pe o perioadă de un an şi trei luni, cu opţiune de prelungire, şi are ca obiectiv participarea într-o cupă europeană în campionatul următor.
Acesta va lucra împreună cu secunzii Mihai Teja şi Valentin Sinescu, dar şi cu preparatorul fizic Giovani Melchiorre şi cu antrenorul de portari Silviu Lung.
Finanţatorul echipei, Ioan Niculae, a declarat, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă o "trezire" a echipei din partea noului tehnician şi s-a arătat convins de faptul că acesta va reuşi acest lucru.
"În sezonul viitor nu mai accept clasarea la mijlocul ierarhiei, vreau un loc de cupe europene. Domnii Dinu Gheorghe şi Mircea Rednic au timp până la vară să evalueze actualul lot de jucători şi să-mi spună, apoi, ce mai trebuie adus pentru a face o echipă competitivă", a declarat Ioan Niculae.
De asemenea, Rednic a precizat că a ales Astra pentru că are "un patron serios" şi baze foarte bune de pregătire.
"Nu văd de ce nu aş fi venit la Astra, care are un patron serios, din toate punctele de vedere, are stabilitate financiară, un stadion frumos şi baze de antrenament foarte bune. Cred în acest proiect pentru că sunt un antrenor ambiţios, dar trebuie doar puţină răbdare", a spus Rednic.
La rândul său, Dinu Gheorghe a explicat că a ales echipa ploieşteană deoarece a simţit că aici este locul său.
"Când vorbeşti cu unii oameni, trebuie să se producă acea chimie, iar eu am simţit că aici, la Astra, este locul meu. Până la vară vom face şi noi ce vom putea, sperăm să mai urcăm două-trei locuri în clasament, după care, la anul, vă promit că vom avea echipă de cupele europene", a spus noul preşedinte executiv al clubului ploieştean.
Mircea Rednic va debuta pe banca tehnică a Astrei duminică, atunci când "alb-negrii" vor juca în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a 24-a a Ligii I.
Astra a fost pregătită în acest sezon de trei antrenori până acum: Tibor Selymes (etapele 1-2 si 13-18), Marius Şumudică (etapele 3-12) şi Antonio Conceicao (etapele 19-23), de acesta din urmă despărţindu-se săptămâna trecută.