Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău speră la cel puţin un punct în meciul cu Universitatea Cluj

(FAYEZ NURELDINE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
29.03.2012

Echipa de fotbal FCM Târgu Mureş speră să obţină cel puţin un punct în partida pe care o va disputa în deplasare, lunea viitoare, cu Universitatea Cluj Napoca, a declarat într-o conferinţă de presă, joi, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

"Dacă scoatem un punct - în ultimele trei jocuri 7 puncte totuşi înseamnă mult - va conta foarte mult şi putem să îl obţinem dacă avem aceeaşi stare de spirit bună. Dacă ne este "foame" atunci lupţi pentru orice minge (...). Sper că jucătorii au înţeles că în următoarele 5-6 săptămâni trebuie să facem nişte sacrificii peste ceea ce am făcut până în momentul de faţă şi atunci îşi vor recâştiga aprecierea şi respectul publicului. Şi eu mă includ aici", a arătat Sabău.

Acesta a susţinut că lupta pentru evitarea retrogradării este foarte strânsă şi că doar echipele care au jucători de caracter se vor putea salva.

"Cred că echipele care au jucători de caracter se vor salva, aici se va face diferenţa, deci jucători care pun efectiv suflet pentru echipă şi dau totul pe teren (...). Au trecut câteva zile, am uitat cele două victorii (cu Steaua de pe teren propriu şi cu Astra Ploieşti din deplasare - n.r.), ne concentrăm pe următoarele jocuri, conştienţi că încă nu ne-am îndeplinit obiectivul. Trebuie să realizăm prin ce şi cum am reuşit să obţinem cele două victorii: atitudine, disciplină şi chiar cu inima în tot ceea ce am făcut. Am avut 3-4 antrenori în teren (la ultima partidă - n.r.), ceea ce înseamnă că efectiv au înţeles că dacă această echipă retrogradează nu este de vină doar antrenorul, şi jucătorii au aceeaşi răspundere. Dacă vor gândi în acest fel şi vor fi realişti, atunci nu se va pune problema retrogradării", a accentuat Ioan Ovidiu Sabău.

Antrenorul echipei mureşene a subliniat necesitatea continuităţii rezultatelor bune, arătând că e nevoie "de jucători responsabili, jucători care să dea absolut tot pentru ei, pentru această echipă, şi atunci vom avea în continuare rezultate şi acele satisfacţii şi acele bucurii pe care le aduc punctele şi victoria".

Fotbalistul Andrei Cordoş, unul dintre marcatorii din ultimul meci câştigat de FCM, în deplasare cu Astra, cu scorul de 2-0, a arătat la rândul său, că deşi a crescut la Universitatea Cluj, pentru el va fi un meci ca oricare altul.

"Am crescut la Universitatea Cluj, este pentru prima dată când mă voi întoarce acasă, însă este un meci ca oricare altul, avem nevoie de puncte şi trebuie să rămânem concentraţi, cum am făcut-o şi până acum. Cred că am demonstrat şi în ultimele două meciuri că dacă noi rămânem concentraţi şi avem o ambiţie foarte mare, este greu să retrogradăm (...). Mi-aş dori să aducem cel puţin un punct sau, dacă se poate, toate cele trei puncte de la Universitatea Cluj", a subliniat Cordoş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor