PPE: Organizarea congresului nostru la Bucureşti nu este neapărat un act provocator la adresa PES
alte articole
Desfăşurarea congresului Partidului Popular European (PPE) la Bucureşti, în 17-18 octombrie, nu este neapărat un act provocator la adresa Partidului Socialiştilor Europeni (PES), întrucât Bucureştiul a fost ales în urmă cu un an drept locul de organizare a reuniunii, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al PPE, Kostas Sasmatzoglou. Potrivit acestuia, capitala României s-a dovedit a fi cea mai atractivă dintre propunerile prezentate, transmite EurActiv.
Congresele Partidului Popular European au loc o dată la trei ani.
Una dintre cele mai importante decizii ce vor fi luate la congresul PPE este alegerea unui nou preşedinte. Potrivit lui Sasmatzoglou, începând de marţi se poate face înregistrarea candidaturilor la această funcţie. Wilfried Martens este liderul PPE începând din 1992 şi nu există voci în rândul popularilor europeni care cer înlocuirea sa.
Congresul PPE va fi găzduit de preşedintele României, Traian Băsescu, care şi-a reluat postul după tentativa coaliţiei guvernamentale conduse de Ponta de a-l înlătura. Alegerea lui Băsescu ca preşedinte al PPE nu ar fi surprinzătoare, potrivit unor surse europene citate de EurActiv. De asemenea, el ar putea-o înlocui pe Rumiana Jeleva, în prezent unul din vicepreşedinţii PPE şi fost candidată la postul de comisar european din partea Bulgariei, în Comisia Barroso II.
Din PPE fac parte 74 de partide din 40 de ţări, actualul preşedinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy, actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, 17 şefi de stat sau de guvern din UE şi 6 din afara Uniunii, 13 comisari europeni şi cel mai mare grup politic din Parlamentul European.
La rândul său, congresul Partidului Socialiştilor Europeni urma să se desfăşoare la Bucureşti în 28-29 septembrie, dar săptămâna trecută socialiştii europeni au decis schimbarea locului reuniunii la Bruxelles.
Lucru mai puţin uzual, reprezentanţii PPE au felicitat PES pentru această hotărâre. 'Salut decizia conducerii Partidului Socialiştilor Europeni de a anula planul organizării la Bucureşti a congresului PES şi de a muta la Bruxelles locul de desfăşurare a reuniunii. Decizia PES arată în mod clar că şefii de guvern socialişti şi liderii partidelor socialiste plasează valorile europene deasupra consideraţiilor partizane'', a declarat preşedintele PPE, fostul premier belgian Wilfried Martens.
Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, a cerut schimbarea de la Bucureşti la Bruxelles a locului de desfăşurare a congresului PES. Într-o scrisoare deschisă, publicată în 31 august, el a explicat: 'Din păcate, la nivel european, ca urmare a sprijinului necondiţionat din partea PPE (în favoarea preşedintelui Traian Băsescu) şi a incapacităţii noastre de a explica presei circumstanţele politice şi constituţionale, informaţiile emise de echipa lui Traian Băsescu au avut succes şi au afectat imaginea externă a ţării, ca şi imaginea guvernului pe care îl conduc. Din acest motiv, am decis să propun organizarea congresului PES la Bruxelles şi nu la Bucureşti. Consider că imaginea PES, relaţiile sale cu presa europeană şi obiectivele sale politice majore sunt mai importante decât interesul unui partid membru precum PSD''.
Anterior, la Universitatea de vară din oraşul La Rochelle, desfăşurată în 25-26 august, Partidul Socialist francez şi-a exprimat opoziţia faţă de organizarea congresului PES în capitala română, pe fondul temerilor legate de atitudinea premierului român Victor Ponta, adaugă sursa citată.