Potenţial succesor al lui Juncker avertizează cu privire la “valul de achiziţii” chineze
alte articole
Uniunea Europeană ar trebui să împiedice companiile chineze să lanseze un “val de achiziţii”, cumpărând active strategice, a declarat sâmbătă un pretendent de top la preşedinţia Comisiei Europene, potrivit Deutsche Welle.
Conservatorul german Manfred Weber, lider al Partidului Popular European (PPE), a avertizat că Uniunea Europeană ar trebui să nu fie naivă în privinţa modului în care abordează China.
“Când companii subvenţionate de stat declanşează un val de achiziţii, UE trebuie ca în viitor să fie capabilă să împiedice acest lucru în funcţie de caz”, a declarat Weber ziarului Die Welt.
Nu există o strategie comună a blocului
Comentariile au fost făcute în contextul în care relaţiile economice dintre UE şi China au devenit o problemă controversată înaintea unui summit între cele două părţi la Bruxelles în 9 aprilie.
Unii membri ai blocului european au cerut o abordare mai unificată la comerţul cu China, în timp ce alţi membri curtează Beijingul pentru investiţii.
China a semnat acorduri bilaterale cu state UE care nu sunt mulţumite de politica blocului, împiedicând în acest fel Uniunea să prezinte un front unit în ceea ce priveşte diversele cereri ale statului comunist.
De exemplu, luna trecută, Italia a semnat un acord prin care a promis participarea sa la iniţiativa chineză Centura şi Drumul, în pofida obiecţiilor venite din partea altor state membre.
“Rival sistemic”
Săptămâna trecută, Günther Oettinger, comisar UE, a făcut apel ca blocul să primească dreptul de veto în privinţa tentativelor chinezilor de a controla proiectele europene de infrastructură, în timp ce Comisia Europeană a numit recent China drept un “rival sistemic”, dar şi un competitor economic.
Weber, care l-ar putea succede pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, după alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, a avertizat că proiectul chinez Centura şi Drumul are “motivaţia politică” de a lega ţările de China.
Membrii UE nu ar trebui să permită să fie “influenţaţi în probleme precum afacerile externe deoarece speră să aibă unele câştiguri economice”, a precizat Weber, adăugând că UE are nevoie urgentă de o strategie comună în privinţa Chinei.
O nouă “putere politică”
Weber a afirmat că disputa comercială dintre China şi SUA a oferit Europei o “putere politică” care ar trebui acum să fie exploatată în negocierile cu Beijingul.
Printre altele, Weber a afirmat că doreşte să facă presiuni asupra Chinei ca să deschidă achiziţiile publice. Piaţa chineză este “complet închisă” în faţa firmelor europene şi acestea pot intra doar atunci când este nevoie de tehnologie europeană, a adăugat el.
“Dacă nu există nicio mişcare aici, atunci legislaţia relevantă ar putea exclude furnizorii chinezi de la viitoare licitaţii pentru achiziţii publice”, a subliniat Weber.
Remarcile lui Weber au fost făcute la câteva zile după ce blocul a decis să respingă eforturile Washingtonului de a înlătura prezenţa tehnologiei Huawei de pe piaţa globală 5G. În primul rând, capitalele UE au respins individual în unanimitate avertizările SUA că gigantul chinez în telecomunicaţii Huawei prezintă un risc pentru securitatea naţională şi au refuzat să elimine utilizarea echipamentelor Huawei în construirea reţelelor lor naţionale 5G.
Iar marţea trecută, Comisia Europeană a acceptat în mod tacit Huawei prin faptul că a refuzat să recomande ca statele membre să excludă compania, o recomandare făcută în cadrul unui set de linii directoare privind securitatea, a precizat Reuters.
De-a lungul anilor, Huawei a avut o ascensiune controversată şi marcată de scandaluri, primul de talie internaţională având loc în 2003, când compania Cisco a dat în judecată concernul chinez pentru că i-a furat tehnologia. De atunci, Huawei a fost bănuită de nenumărate ori de spionaj în favoarea regimului comunist chinez, primind interdicţii de participare la licitaţii guvernamentale în mai multe ţări, pe motiv de securitate.