Portavioanele americane Ronald Reagan şi Carl Vinson se retrag din Marea Japoniei
alte articole
Potrivit reţelei de televiziune nipone NHL, portavioanele au părăsit Marea Japoniei luni, după ce şi-au încheiat o serie de exerciţii militare săptămâna trecută.
Portavionul Carl Vinson se va întoarce în portul de origine din oraşul american San Diego, a mai precizat NHL.
Totuşi, situaţia legată de programul Coreei de Nord pentru dezvoltare de arme nucleare şi rachete balistice va fi monitorizată în continuare de portavionul USS Nimitz, care ar trebui să se alăture Japoniei şi Indiei pentru exerciţii militare comune în Oceanul Indian în luna iulie şi, ulterior, să se îndrepte spre Golful Persic, potrivit sursei.
Portavionul Carl Vinson şi grupul său de luptă, care include două distrugătoare şi un crucişător, au fost desfăşurate iniţial în apropierea Coreei de Nord, în luna aprilie, ca răspuns la repetatele teste de rachete balistice desfăşurate de Phenian. De atunci, situaţia legată de Coreea de Nord s-a amplificat şi mai mult în urma altor câtorva lansări de rachete nord-coreene, inclusiv a celui mai recent test din 29 mai. Testele de rachete nord-coreene reprezintă o încălcare a mai multor rezoluţii adoptate de Consiliul de Securitate al ONU.