Ponta: Îl felicit pe Boc pentru câştigarea Primăriei, vom face şedinţa de Guvern şi la Cluj-Napoca

Fostul premier, Emil Boc. (www.gov.ro)
Epoch Times România
12.06.2012

Premierul Victor Ponta l-a felicitat pe preşedintele PDL, Emil Boc, pentru câştigarea fotoliului de primar la Cluj-Napoca şi a dat asigurări că va face o şedinţă a Executivului şi în acest municipiu.

"Îl felicit pe domnul Boc pentru câştigarea mandatului de primar, aşa cum îl felicit (...) pe colegul nostru Horea Uioreanu pentru câştigarea Consiliului Judeţean Cluj. S-a spus că la un moment dat eu am afirmat că n-o să mai facem şedinţa de guvern la Cluj în cazul în care va câştiga domnul Boc. (...) Nici vorbă de aşa ceva. Eu am respect pentru toţi cetăţenii României care au votat. Sigur, mi-aş fi dorit ca la Cluj să fie primarul USL, dar până la urmă oamenii decid", a declarat, luni seara, la Realitatea TV, Victor Ponta.

El a precizat că Guvernul nu va face nicio discriminare faţă de localităţile unde nu au ieşit primari USL.

"Nu va exista niciun fel de discriminare din partea Guvernului pentru municipiul Cluj sau pentru alte oraşe (...) Vom face şedinţa de Guvern la Cluj, aşa cum o facem şi la Iaşi, şi la Craiova şi cred că primarul în funcţie ne va primi acum, aşa cum până la urma instituţiile statului trebuie să conlucreze. Voiam să fac această precizare pentru că s-a încheiat campania şi cred (...) totuşi că trebuie să intrăm în normalitate", a spus premierul.

Candidatul Partidului Democrat Liberal (PDL), fostul premier Emil Boc, a câştigat funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit Biroului Electoral Municipal Emil Boc a obţinut 53.674 de voturi, respectiv 40,03%, în timp ce principalul său contracandidat, Marius Nicoară de la USL, a obţinut 52.251 de voturi, respectiv 38,97%. Diferenţa dintre cei doi este de 1.423 de voturi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor