Boureanu: Ponta l-a minţit pe Barroso în privinţa referendumului

Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, a declarat că sesizarea transmisă Curţii Constituţionale de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, care au cerut să nu se ţină cont de cvorum la referendum, arată că "premierul Ponta l-a minţit pe preşedintele Comisiei Europene".
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. (FREDERICK FLORIN / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
01.08.2012

Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, a declarat că sesizarea transmisă Curţii Constituţionale de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, care au cerut să nu se ţină cont de cvorum la referendum, arată că "premierul Ponta l-a minţit pe preşedintele Comisiei Europene".

"Sesizarea transmisă Curţii Constituţionale de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului ne dezvăluie că premierul Ponta l-a minţit pe preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Prin această sesizare, Valeriu Zgonea şi Petru Filip, în numele USL, atrag atenţia Curţii Constituţionale că legea care trebuie aplicată în validarea referendumului este Ordonanţa de Urgenţă 41. Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a garantat în faţa Comisiei Europene că referendumul de demitere a preşedintelui României se va desfăşura conform deciziei CC, care stabilea obligativitatea cvorumului de 50 plus unu", a precizat Cristian Boureanu.

El a mai spus că "fie premierul Victor Ponta i-a minţit pe oficialii europeni şi a premeditat acest moment, fie preşedintele PSD Victor Ponta nu-şi mai controlează propriul partid şi nici alianţa a cărui copreşedinte este". "În oricare dintre cele două situaţii se impune demisia. Dacă Victor Ponta i-a minţit pe oficialii europeni, cerem demisia lui din funcţia de premier. Dacă susţine că nu i-a minţit, atunci se impune demisia lui Victor Ponta din fruntea partidului său, care nesocoteşte organismele internaţionale ale propriului preşedinte şi prim-ministru", a adăugat Boureanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor