Ponta îi scrie iar premierului Ungureanu pe tema "băieţilor deştepţi"

Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, i-a trimis încă o scrisoare primului-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu în care îi cere acestuia să rezilieze contractele cu "băieţii deştepţi".
Preşedintele PSD, Victor Ponta. (www.victorponta.ro)
Epoch Times România
21.03.2012

Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, i-a trimis încă o scrisoare primului-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu în care îi cere acestuia să rezilieze contractele cu "băieţii deştepţi".

"Domnule prim-ministru, acum o săptămână v-am solicitat, în numele Uniunii Social Liberale, rezilierea cât mai rapidă a contractelor dintre Hidroelectrica şi intermediari, aşa-numiţii "băieţi deştepţi", înainte de a începe orice discuţie privind pachetul de legi pe energie şi pe marginea strategiei Guvernului de a vinde pachete de acţiuni deţinute de stat la companii din sectorul energetic. Nici până la acest moment nu am beneficiat de un răspuns din partea domniei voastre, fie direct, fie printr-o decizie în concordanţă cu cele solicitate de USL în urmă cu câteva zile. Ieri, atât ministrul Justiţiei, cât şi ministrul Economiei au vorbit despre faptul că există soluţii legale pentru rezilierea acestor contracte. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a specificat că decizia vă aparţine", se arată în scrisoarea deschisă remisă miercuri AGERPRES de Biroul de presă al PSD.

Victor Ponta a apreciat ca fiind inexplicabilă tăcerea de până acum a premierului Mihai-Răzvan Ungureanu pe acest subiect, "dar mai ales lipsa unei decizii ferme, care se impune imediat".

"Prin aceste contracte, Hidroelectrica pierde în fiecare zi bani, care pot fi folosiţi pentru retehnologizare şi modernizare. Vă solicit, şi pe această cale, rezilierea de îndată a contractelor semnate între Hidroelectrica şi intermediarii din energie, ca o condiţie obligatorie pentru o dezbatere pe tema legilor energiei. Trebuie luată o decizie rapid, înainte de a începe discuţiile privind legile energiei. Domnule prim-ministru, doar printr-o astfel de decizie puteţi arăta că nu sunteţi subordonat intereselor politice ale PDL şi ale preşedintelui Băsescu, care au decis şi semnat, prin intermediul miniştrilor Economiei numiţi după 2009, prelungirea total nejustificată a acestor contracte. Nu pot considera declaraţiile despre aceste contracte, atât ale preşedintelui, cât şi ale unor membri ai Guvernului, ca fiind unele serioase şi de bună intenţie, în condiţiile în care decizia dumneavoastră lipseşte. Am sentimentul că asistăm doar la o tergiversare menită să menţină statutul privilegiat al acestor intermediari, tergiversare mascată de declaraţii politice", mai scrie preşedintele PSD în scrisoarea adresată premierului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor