Ponta: Eu şi Băsescu vom mai discuta pe chestiunea reprezentării la Consiliu

Victor Ponta (Mihuţ Savu /Epoch Times)
Epoch Times România
14.06.2012

Premierul Ponta a declarat că nu s-a înţeles cu preşedintele Traian Băsescu pe tema privind mersul la Consiliul European şi că vor mai avea noi discuţii, deoarece niciunul din ei nu-şi doreşte exportul acestei teme la Bruxelles.

"N-am ajuns la o concluzie. Ne-am înţeles că nu ne-am înţeles încă şi că vom continua dialogul, ca până pe 28 să agreem soluţia instituţională cea mai bună. Evident, în sensul că eu consideram că primul ministru, preşedintele că preşedintele. O să mă mai văd cu preşedintele înainte de 28 şi, din punctul meu de vedere, soluţia cea mai bună este a unui compromis între cele două instituţii şi a unui dialog. E important când merg acolo să am un punct de vedere agreat şi cu preşedintele şi cu Parlamentul", a declarat Ponta.

"Am avut o discuţie destul de lungă, peste o oră. Am discutat şi despre Consiliul European din 28 iunie, de temele pe care România le are de susţinut în Consiliul European – fonduri europene, Schengen, bugetul 2014-2020, Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Şi am discutat şi alte probleme care ţin de relaţia între preşedinte şi primul ministru", a detaliat el.

Revenind la subiectul participării la summiturile UE, Ponta a susţinut că nici el, nici Băsescu nu-şi doresc ca această dispută internă să afecteze în exterior România. "A fost o discuţie între două persoane care ocupă totuşi funcţiile de preşedinte şi de prim ministru. Nu doresc să vă spun nimic altceva - şi asta este înţelegerea mea cu preşedintele – decât că nu ne-am înţeles asupra persoanei care va reprezenta România în Consiliul European, dar că am dialogat şi vom continua să dialogăm pe această temă pentru a evita ca România să exporte la Bruxelles această dispută. (...) Până la urmă este foarte important ca pe 28 să nu fim în situaţia în care au fost Polonia, Finlanda şi alte ţări europene, adică să mergem acolo şi primul ministru şi preşedintele şi să rezolvăm în faţa partenerilor europeni un conflict care este de natură internă. Chiar ne dorim cu toţii să evităm un asemenea moment", a subliniat primul-ministru.

Ponta a arătat că nu pot merge amândoi pentru că în 2010, la modificarea Tratatului European, la cererea expresă a preşedintelui Sarkozy de atunci, s-a trecut, în loc să se treacă „şefii de Guvern şefii de stat sau de Guvern. "Din cauza lui avem atâtea probleme acum…", a comentat el.

Premierul a mai informat presa că o să-i trimită preşedintelui agenda de lucru a Guvernului. "Pentru că cred că indiferent de ceea ce ne desparte la nivel personal, instituţiile trebuie să colaboreze şi să se respecte între ele, indiferent de persoana care ocupă absolut temporar funcţia - şi preşedintele e temporar preşedinte şi eu sunt temporar prim ministru. Însă instituţiile rămân şi cred că mult mai mult respect instituţional este spre binele tuturor", a conchis el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor