Ponta: Declaraţiile lui Tokes ar fi trebuit respinse de Băsescu, dacă România ar fi avut preşedinte

Primul ministru Victor Ponta a criticat, marţi, declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, care i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, protectorat din partea Budapestei pentru Transilvania “Declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes nu sunt doar insultătoare, ci chiar penale şi ar fi trebuit sancţionate şi de preşedintele Traian Băsescu dacă România ar fi avut un preşedinte”, a declarat Ponta, în cadrul şedinţei de Guvern.
Premierul Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
31.07.2013

Primul ministru Victor Ponta a criticat, marţi, declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, care i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, protectorat din partea Budapestei pentru Transilvania “Declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes nu sunt doar insultătoare, ci chiar penale şi ar fi trebuit sancţionate şi de preşedintele Traian Băsescu dacă România ar fi avut un preşedinte”, a declarat Ponta, în cadrul şedinţei de Guvern.

Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască un sistem de cooperare naţională şi să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Tokes a mai afirmat că trebuie să fie selectaţi specialişti care să realizeze un drapel al Transilvaniei, pentru că “secuimea are un steag”, şi împreună, prin cele două, maghiarimea să meargă mai departe “pe această cale a autonomiei, a autonomiei secuimii”, susţinând totodată că Băile Tuşnad, unde se desfăşoară Universitatea de Vară “Balvanyos, reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.

Victor Ponta i-a cerut, în mod ironic, ministrului de Externe Titus Corlăţean să-l "suplinească" pe preşedintele Traian Băsescu, criticând lipsa de reacţie a preşedintelui.

Şi secretarul de stat în Ministerul de Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, a declarat, săptămâna trecută, că problematica minorităţii maghiare din România este una care priveşte democraţia şi statul de drept şi că Guvernul ungar va sprijini doleanţele maghiarilor din Transilvania, aşa cum este obligat prin Constituţie.

În context, Valentin Stan, analist politic şi jurnalist român, profesor doctor la Facultatea de istorie de la Universitatea din Bucureşti, întrebat la postul RTV, marţi, ce opinie are în legătură cu acest subiect, a spus că nu ar trebui să se dea foarte mare atenţie declaraţiilor lui Laszlo Tokes şi că inflamarea informaţiilor conduce la aţâţarea cetăţenilor.

În plus, Adrian Năstase vrea ”îngheţarea” relaţiilor cu Parlamentul maghiar:”Cred că ar fi nevoie de o reacţie a Parlamentului României, prin care să se constate acest gest neamical şi să se decidă “îngheţarea” acţiunilor parlamentare bilaterale (inclusiv ale “grupului de prietenie”), până la revenirea situaţiei la normalitate. Fără alte comentarii”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor