Ponta: Azi semnez un autodenunţ către DNA. Recunosc că am chemat oamenii să voteze la referendum

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat luni, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN), că în cursul zilei va semna un autodenunţ către DNA în care recunoaşte că a îndemnat oamenii să vină să voteze la referendum.
Liderii Uniunii Social Liberale (USL), Victor Ponta şi Crin Antonescu. (www.victorponta.ro)
Epoch Times România
10.09.2012

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN), că în cursul zilei va semna un autodenunţ către DNA în care recunoaşte că a îndemnat oamenii să vină să voteze la referendum.

"Aici (în BPN, n.r.) trebuie să luăm decizii politice şi prima decizie politică este accea de a avea o reacţie la o acţiune politică declanşată de către DNA împotriva celor care au votat la referendum. Cred că este corect - eu unul am recunoscut, bănuiesc că veţi recunoaşte şi dumneavostră (membrii BPN al PSD, n.r.) faptul că am îndemnat oamenii să vină la referendum", a declarant Victor Ponta, în prima parte a şedinţei BPN, la care a avut acces şi presa.

Prim-ministrul a subliniat că recunoaşte şi "fapta gravă" pe care a comis-o în sensul că a mers la vot şi a votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

"Cred că e corect să fim cu toţii cercetaţi pentru aceste fapte cumplite care în mod normal - sigur, într-o ţară democratică - ar fi numite acţiune de campanie electorală. La noi, nerespectând acest drept constituţional de a face campanie, se consideră foloase necuvenite nepatrimoniale. Ideea de a obţine foloase necuvenite nepatrimoniale constând în voturi bănuiesc că este o infracţiune comisă de toţi politicienii din lume", a precizat Ponta.

Crin Antonescu se declară descurajat de Kovesi

"Eu azi o să semnez autodenunţul către DNA, spunând foarte clar faptele pe care le-am comis. Bănuiesc că şi dumneavoastră, ceilalţi, care, în egală măsură cu noi, aţi îndemnat oameni să vină la vot", a mai susţinut acesta.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat, joi, că se autodenunţă că l-au instigat pe Liviu Dragnea să cheme lumea la referendum.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei Biroul Permanent Central (BPC), că se autodenunţă la Parchet împreună cu Victor Ponta, ca urmare a anchetării lui Liviu Dragnea, dar că au fost "descurajaţi" de procurorul general să acţioneze în acest sens şi că îl roagă pe Vasile Blaga să le facă plângere penală.

Întrebată, joi seară, dacă cei doi lideri politici sunt implicaţi în dosarul referendumului, în care este anchetat Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, procurorul general Kovesi a declarat că nu s-a început urmărirea penală faţă de aceştia în vreun dosar investigat de procurori.

"În acest moment nu s-a început urmărirea penală faţă de domnii Ponta şi Antonescu. Alt comentariu nu pot să fac. Dacă va fi trimis un astfel de autodenunţ, îl vom înregistra şi îl vom trata ca atare. Domnul Ponta, ca fost procuror, ar trebui să ştie că un autodenunţ trebuie să vizeze o faptă penală. Or, din moment ce noi nu cercetăm pe nimeni pentru că a votat sau pentru că a instigat lumea să meargă la vot, rămâne ca dumnealui să aprecieze dacă doreşte să facă un astfel de autodenunţ sau nu", a precizat procurorul general al României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor