Poliţia rusă a percheziţionat trei proprietăţi deţinute la Moscova de fiul liderului transnistrean

Epoch Times România
18.11.2011

O casă şi două apartamente aflate în proprietatea lui Oleg Smirnov, fiul liderului transnistrean Igor Smirnov, au fost percheziţionate de anchetatorii ruşi pentru a găsi probe care să demonstreze implicarea în sustragerea de fonduri din ajutorul umanitar acordat de Federaţia Rusă, transmite UNIMEDIA

Este vorba despre o sumă de 160 de milioane de ruble sustrasă din ajutorul umanitar rusesc acordat Transnistriei de Federaţia Rusă. Potrivit vz.ru, în dosar a apărut un nou inculpat.

"Au fost percheziţionate casa, aflată în localitatea de elită Pavlovo, în regiunea Moscovei, precum şi două apartamente din Moscova aflate în proprietatea lui Oleg Smirnov", a informat un comunicat al Comisiei de anchetă.

Autorităţile ruse subliniază că "toate aceste proprietăţi imobiliare scumpe aparţin lui Oleg Smirnov" şi nu sunt înregistrate pe numele altor persoane.

În acelaşi timp, comisia de anchetă a declarat că în dosarul menţionat a apărut o nouă persoană în calitate de inculpat. Este vorba de preşedintele Consiliului de Administraţie al Băcii Republicane Transnistrene, Oksana Ionova. Şi în apartamentul acesteia din Moscova anchetatorii au efectuat o percheziţie în urma căruia a fost pus sechestru pe "obiecte şi documente relevante pentru ancheta penală".

UNIMEDIA reaminteşte că la începutul lunii noiembrie Departamentul principal de investigaţii din cadrul Comisiei de anchetă a Federaţiei Ruse a efectuat percheziţii în birourile mai multor companii aflate în proprietatea lui Oleg Smirnov, în urma cărora au fost reţinute documente financiare, economice şi de alt tip relevante pentru ancheta penală. Observatorii spun că în acest fel Federaţia Rusă s-ar răzbuna pe liderul de la Tiraspol, care nu vrea să se retragă din cursa prezidenţială.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor