Poliţia din Moscova năvăleşte în sediul grupului pro-democraţie condus de Hodorkovski

În timp ce atenţia populaţiei ruse a fost deviată joi către Vladimir Putin, în cadrul sesiunii sale anuale de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii, politia din Moscova a năvălit în sediul grupului pro-democraţie Rusia Deschisă – un grup finanţat de fostul magnat rus şi critic al Kremlinului, Mihail Hodorkovski.
Mihail Hodorkovski, un fost magnat al petrolului şi cândva cel mai bogat om din Rusia. (Brendan Hoffman/Getty Images)
Andrei Popescu
17.04.2015

În timp ce atenţia populaţiei ruse a fost deviată joi către Vladimir Putin, în cadrul sesiunii sale anuale de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii, politia din Moscova a năvălit în sediul grupului pro-democraţie Rusia Deschisă – finanţat de fostul magnat rus şi critic al Kremlinului, Mihail Hodorkovski.

“Politia a căutat materiale pentru protest – bannere, pliante pentru mitingul [opoziţiei] din 19 aprilie, la care nu aveam intenţia să participăm şi care a fost anulat”, a scris Olga Pispanen, secretara de presă a lui Hodorkovski, într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Facebook, conform Moscow Times.

Liderii opoziţiei au cerut permisiunea autorităţilor municipale pentru a organiza un protest în centrul Moscovei în 19 aprilie, dar primăria a respins itinerarul propus, oferindu-le în schimb o locaţie alternativă într-o suburbie nord-vestică.

Opoziţia a refuzat propunerea primăriei şi a anunţat că, în schimb, vor avea loc mai multe proteste separate în centrul Moscovei la care vor participa câte o singură persoană – o formă de protest care nu necesită aprobare oficială – iar ulterior participanţii se vor îndrepta către podul din apropierea Kremlinului unde Boris Nemţov, un virulent critic al lui Putin, a fost asasinat în luna februarie.

Primăria Moscovei a avertizat că orice încercare de desfăşurare a unui protest neautorizat va fi contracarată.

Pispanen a declarat că percheziţia a fost efectuată de şapte detectivi însoţiţi de mascaţi, adăugând că singurele materiale de protest găsite la sediul grupului fuseseră pregătite pentru o altă demonstraţie anti-guvern plănuită pentru 1 martie. Totuşi, acea demonstraţie a fost înlocuită cu un priveghi în memoria lui Nemtsov, care a fost asasinat cu două zile mai devreme.

Scopul declarat al grupului Rusia Deschisă este de a întoarce Rusia pe o cale de dezvoltare pro-europeană.

O copie a unui document al Ministerului rus de Interne, postat pe website-ul grupului, arată că raidul a fost lansat în baza unei bănuieli că grupul ar fi avut în posesie materiale care făceau “apel la acţiuni extremiste”. Conform legii, persoanele găsite vinovate de distribuirea de materiale care fac apel public la activităţi extremiste pot primi sentinţe de până la 4 ani de închisoare.

Documentul autoriza de asemenea politia să confişte aparate electronice, calculatoare, documente şi alte materiale găsite la sediul organizaţiei în timpul percheziţiei.

Pispanen a declarat că politia a confiscat chiar şi telefoanele mobile ale angajaţilor şi i-a avertizat să nu scrie sau să vorbească despre această percheziţie, a raportat Interfax.

Intrarea la sediul organizaţiei a fost baricadată de poliţie, conform declaraţiilor jurnaliştilor aflaţi la faţa locului. De asemenea, iniţial, politia a oprit accesul în sediu pentru avocatul Serghei Badamşin, care s-a deplasat acolo pentru a monitoriza procedurile.

Hodorkovski a fost condamnat la închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală în celebrul caz Yukos – acuzaţii considerate de mulţi ca fiind motivate politic. Fostul magnat a făcut 10 ani de închisoare în Siberia, iar compania sa a fost vândută pe bucăţi grupului siloviki, format din aporpiaţi ai lui Vladimir Putin.

Hodorkovski a lansat grupul Rusia Deschisă în 2001, dar în perioada 2006-2014 grupul a rămas închis. Însă, după ieşirea din închisoare, la sfârşitul lui 2013, Hodorkovski a relansat iniţiativa.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor