PNL critică execuţia bugetului consolidat pe primele două luni ale anului 2012
alte articole
PNL critică miercuri, într-un comunicat de presă, execuţia bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie - 29 februarie 2012, care s-a încheiat cu un deficit de minus 2,7 miliarde lei, adică 0,44% din PIB, nivel comparat cu cel din primele două luni ale anului 2011.
Comunicatul PNL menţionează că datele prezentate sunt conforme cu cele operative, publicate de Ministerul Finanţelor Publice.
"Întrebăm pe primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu cum rămâne atunci cu mărirea salariilor şi cu scăderea CAS, "când condiţiile economice o permit"? Creşterea economică se revizuieşte pe minus, în ianuarie am avut 1 euro(loc investiţii străine (!), iar deficitul bugetar o ia razna. Despre ce condiţii economice e vorba?", se afirmă în comunicatul semnat de vicepreşedinţii PNL Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu.
În comunicatul PNL se precizează că luna februarie a înregistrat o creştere spectaculoasă a deficitului bugetar. Veniturile au fost de 13 miliarde de lei iar cheltuielile de 16,7 miliarde de lei, adică o diferenţă de 3,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit bugetar de 0,61% din PIB.
Cheltuielile totale au crescut în februarie mai rapid decât veniturile, devansând cu 4,4% nivelul din aceeaşi lună a anului trecut. Cele de personal au crescut cu 1,7%, la 6,4 miliarde de lei iar sumele cheltuite cu bunuri şi servicii au devansat cu 10,2% nivelul din ianuarie-februarie 2011, ajungând la 4,3 miliarde de lei, arată sursa.
"Dacă ţinem cont de faptul că deficitul bugetului consolidat pe întregul an 2012 ar trebui să fie de 1,9% din PIB, înseamnă că doar luna februarie a reprezentat o treime!?! Lucrurile sunt şi mai dramatice, dacă luăm în calcul deficitul bugetului de stat. Potrivit Legii bugetare, deficitul administraţiei centrale trebuie să fie de 17 miliarde de lei. Pe primele două luni, deficitul cumulat a fost de 5,3 miliarde de lei. Cum în luna ianuarie a fost înregistrat un excedent de 0,7 miliarde lei, înseamnă că deficitul lunii februarie a fost de 6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 35% din cel prognozat pentru 2012?!! Şi încă n-au venit marile presiuni electorale..., iar semnalele din februarie nu sunt încurajatoare!", susţin cei doi vicepreşedinţi PNL.