Pîrvulescu: Am putea fi nevoiţi să modificăm articolul 1 din Constituţie. Cui i-ar ceda România din suveranitate
alte articole
Constituţia României ar putea fi modificată peste câţiva ani la articolul 1, pentru a ceda din suveranitate, a anunţat Cristian Pîrvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia şi al Forumului Constituţional. Acest lucru ar urma sa se întâmple în condiţiile în care va fi realizat un nou tratat european, informează Realitatea TV.
Modificarea articolului 1 a fost "problema cea mai controversată" la dezbaterile referitoare la revizuirea Constituţiei şi care au avut loc în mai multe localităţi din ţară.
"În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerilor europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Doamna Merkel explica în ultimele zile că pentru ieşirea din criză este nevoie de o cedare mai clară de suveranitate. Or, asta va presupune, nu numai în cazul nostru, al Franţei şi al altor state, modificarea acelor articole care sunt protejate de articolele speciale privind limitarea modificării constituţionale. Cred că, în România, anul acesta nu se va umbla la articolul 1, dar odată dezbaterea începută, cu proxima modificare constituţională, care ar putea avea loc în câţiva ani, s-ar putea discuta despre, eventual, o nouă Constituţie, pentru că altfel nu văd soluţia", a afirmat Pîrvulescu.
În prezent, au loc dezbateri despre modificările care ar putea fi realizate la revizuirea Constituţiei.