Petru Bogatu: Expulzându-l pe George Simion, autorităţile R. Moldova şi-au aprins ”paie în cap”
alte articole
Analistul politic Petru Bogatu susţine că expulzarea lui George Simion este curată nesăbuinţă, iar prin decizia luată, autorităţile de la Chişinău şi-ar fi ”aprins paie în cap”.
”Asta e ca şi cum ai încerca să opreşti ploaia după obiceiul păgân, punând lopata în pragul casei. Pe teritoriul actual al Republicii Moldova sunt cel puţin un milion de George Simioni. Unii dintre ei, de altfel, par mult mai nerăbdători decât el”, a comentat analistul pe pagina sa de Facebook.
În context, Partidul Unităţii Naţionale a solicitat Biroului Migraţie şi Azil, să explice în mod public argumentele, care au stat la baza ridicării şi expulzării preşedintelui Platformei Civice ”Acţiunea 2012”, George Simion, menţionând că în lipsa unor motive concludente, expulzarea acestuia constituie un abuz.