Persoane trimise în judecată pentru fraudarea unui proiect PHARE al cărui beneficiar a fost MJ
alte articole
Trei angajaţi ai unei societăţi au fost trimişi în judecată pentru fraudarea unui proiect PHARE de informatizare a sistemului judiciar, beneficiarul proiectului, Ministerul Justiţiei, încasând pe nedrept suma de 8.418.019,32 de euro provenită din fonduri PHARE şi din bugetul naţional, potrivit DNA.
Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Radu Bogdan Constantinescu, administrator şi director general al S.C. FORTE BUSINESS SERVICE S.R.L., şi Daniel Cruceanu, administrator şi director comercial al aceleiaşi societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de încălcare din culpă a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, de către o persoană aflată în subordinea sa şi care a acţionat în numele acelui agent economic.
De asemenea, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Costin Ştefăniţă Abur, angajat în cadrul S.C. FORTE BUSINESS SERVICE S.R.L., în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi participaţie improprie la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2007 – 2008, cu prilejul punerii în practică a proiectului „Continuarea procesului de informatizare la nivelul sistemului judiciar”, inculpaţii Bogdan Radu Constantinescu şi Daniel Cruceanu, în calitate de administratori ai S.C. FORTE BUSINESS SERVICE S.R.L., au prezentat din culpă Ministerului Justiţiei şi Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE documente inexacte (declaraţii, certificat de origine) în legătură cu respectarea regulii de origine europeană pentru un echipament IT furnizat în cadrul proiectului.
Documentele le-au fost puse la dispoziţie de inculpatul Costin Ştefăniţă Abur, angajat în cadrul aceleiaşi societăţi comerciale, care era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la inexactitatea datelor. Acest lucru a fost posibil pentru că cei doi inculpaţi şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în cadrul acestei societăţi comerciale, nu au verificat veridicitatea datelor consemnate în documentele respective şi au acceptat cu uşurinţă afirmaţiile inculpatului Abur Ştefăniţă Costin cu privire la faptul că echipamentele respective respectă regula de origine europeană impusă în cadrul proiectului.
"Ca urmare, Ministerul Justiţiei, beneficiarul proiectului, a încasat pe nedrept suma totală de 8.418.019,32 euro provenită din fonduri PHARE şi din bugetul naţional", se precizează în comunicatul DNA.
Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE s-a constituit parte civilă cu suma totală de 11.955.652,84 euro, din care 8.418.019,32 euro reprezintă paguba efectivă (compusă din finanţare europeană şi fonduri din bugetul naţional) iar 3.537.633,52 euro reprezentând beneficiu nerealizat.
În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Bogdan Radu Constantinescu şi Daniel Cruceanu.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.