Pentagonul pregăteşte 1.500 de soldaţi pentru o posibilă desfăşurare în Minnesota

Pentagonul, sediul Departamentului Apărării în comitatul Arlington, lângă fluviul Potomac, Washington (Daniel Slim/AFP via Getty Images)
Redacţia
18.01.2026
Pentagonul, sediul Departamentului Apărării în comitatul Arlington, lângă fluviul Potomac, Washington (Daniel Slim/AFP via Getty Images)
Redacţia
18.01.2026

Pentagonul a ordonat ca aproximativ 1.500 de soldaţi activi să se pregătească pentru o posibilă desfăşurare în Minnesota, locul unor proteste de amploare împotriva campaniei guvernamentale de deportări, au relatat duminică instituţii media din SUA, potrivit Reuters.

Armata a plasat unităţile sub ordine de pregătire pentru desfăşurare în cazul în care violenţele din statul nordic se intensifică, a informat Washington Post, citând oficiali din domeniul apărării sub protecţia anonimatului, adăugând că nu este clar dacă vreunul dintre soldaţi va fi trimis efectiv.

Casa Albă a declarat, într-un comunicat, că este ceva obişnuit ca Pentagonul „să fie pregătit pentru orice decizie pe care preşedintele ar putea sau nu să o ia”. Pentagonul şi Casa Albă nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta.

Preşedintele Donald Trump a ameninţat joi că va folosi Legea Insurecţiei pentru a desfăşura forţe militare dacă autorităţile statului nu vor opri protestatarii să îi vizeze pe oficialii pentru imigraţie, după o creştere a numărului de agenţi ai Serviciului pentru Imigraţie şi Control Vamal al Statelor Unite (ICE)

Ameninţarea cu trupe urmează creşterii numărului de agenţi pentru imigraţie

„Dacă politicienii corupţi din Minnesota nu respectă legea şi nu îi opresc pe agitatorii profesionişti şi insurgenţii care atacă patrioţii de la I.C.E., care nu fac decât să îşi facă datoria, voi institui LEGEA INSURECŢIEI”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Soldaţii vizaţi de o eventuală desfăşurare sunt specializaţi în operaţiuni în condiţii de vreme rece şi sunt repartizaţi la două batalioane de infanterie ale armatei SUA din cadrul Diviziei 11 Aeropurtate, cu baza în Alaska, au relatat Washington Post şi ABC News.

Confruntările dintre rezidenţi şi ofiţeri federali au devenit din ce în ce mai tensionate în Minneapolis, cel mai populat oraş din Minnesota, după ce un agent ICE a împuşcat-o mortal pe 7 ianuarie pe Renee Good, cetăţean american şi mamă a trei copii, în timp ce aceasta se îndepărta cu maşina după ce i se ordonase să coboare din vehicul.

Trump, republican, a trimis aproape 3.000 de agenţi federali de la ICE şi Border Patrol în Minneapolis şi în oraşul vecin St. Paul de la începutul săptămânii trecute, ca parte a unui val de intervenţii, în principal în oraşe conduse de politicieni democraţi.

El a spus că desfăşurările de trupe în Los Angeles, Chicago, Washington, D.C., Memphis şi Portland, Oregon, sunt necesare pentru a combate criminalitatea şi pentru a proteja proprietăţile federale şi personalul federal de protestatari. Însă, luna aceasta, el a declarat că retrage Garda Naţională din Chicago, Los Angeles şi Portland, care s-au confruntat cu eşecuri şi contestări în instanţă.

Liderii locali l-au acuzat pe preşedinte de depăşirea atribuţiilor federale şi de exagerarea unor episoade izolate de violenţă pentru a justifica trimiterea trupelor.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, împotriva căruia Departamentul Justiţiei a deschis o anchetă penală, a mobilizat Garda Naţională a statului pentru a sprijini forţele locale de ordine şi agenţiile de management al situaţiilor de urgenţă, a anunţat sâmbătă pe X Departamentul pentru Siguranţă Publică al statului.

Trump a invocat în mod repetat un scandal legat de furtul unor fonduri federale destinate programelor de asistenţă socială din Minnesota drept justificare pentru trimiterea agenţilor de imigraţie. Preşedintele şi oficiali ai administraţiei au evidenţiat în mod repetat comunitatea de imigranţi somalezi din stat.

Legea Insurecţiei este o lege federală care îi conferă preşedintelui puterea de a desfăşura armata sau de a federaliza trupele Gărzii Naţionale pe teritoriul SUA pentru a înăbuşi revolte interne.

Legea poate fi invocată atunci când există „obstrucţii ilegale, asocieri sau adunări ori rebeliune” împotriva autorităţii federale. Dacă preşedintele consideră că aceste condiţii sunt îndeplinite, el poate folosi forţele armate pentru a lua măsuri „în vederea aplicării legilor sau suprimării rebeliunii”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor