Pensiile ar putea creşte în 2027, dar Guvernul nu are încă cifrele. Niculescu: "Mă feresc să fac promisiuni"

Premierul Luca Niculescu (YouTube - Screenshot)
D.B.
04.11.2026
Premierul Luca Niculescu (YouTube - Screenshot)
D.B.
04.11.2026

Premierul Luca Niculescu a anunţat că pensiile ar putea fi indexate începând cu 1 ianuarie 2027, după doi ani în care nu au fost majorate. Şeful Executivului a precizat însă că o decizie definitivă va fi luată numai după ce Ministerul Finanţelor va prezenta datele privind situaţia bugetară, subliniind că nu doreşte să facă promisiuni înainte de a cunoaşte resursele financiare disponibile.

Într-un interviu acordat marţi postului TVR, Niculescu şi-a exprimat speranţa că Guvernul va putea aplica indexarea propusă de ministrul Muncii, dar a insistat că măsura depinde de posibilităţile bugetare.

„Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027. [...] Trebuie să aşteptăm cifrele pe care le va prezenta ministrul Finanţelor. Evident că dorinţa noastră este de a merge către indexarea propusă de domnul Manole, de ministrul Muncii.

Evident că ne dorim ca toţi românii şi toţi pensionarii care au lucrat atât de mult şi, câteodată, greu să aibă pensii mai mari şi dorinţa noastră este să avem această indexare, aşa cum am vorbit. Este probabilă, dar cât timp nu avem cifrele, mă feresc să fac promisiuni”, a declarat premierul, potrivit Agerpres.

Discuţii cu sindicatele despre salariul minim şi majorările salariale

Luca Niculescu a abordat şi problema salariilor, precizând că luni a avut o întâlnire pe care a calificat-o drept „foarte bună” cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale. Printre subiectele discutate s-au numărat salariul minim şi indexarea salariilor.

Premierul a anunţat că dialogul dintre Guvern, sindicate şi patronate va continua în cadrul Consiliului Naţional Tripartit. Totodată, el a subliniat că reprezentanţii salariaţilor ar trebui implicaţi şi în negocierile privind viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, care va stabili fondurile disponibile pentru România.

Guvernul invocă restricţiile bugetare în faţa ameninţărilor cu greva

Întrebat despre posibilitatea declanşării unor greve de către sindicate, în cazul în care salariile nu vor fi majorate, premierul a evitat să ofere garanţii privind eventuale creşteri salariale.

El a precizat că Executivul va analiza solicitările sindicaliştilor în funcţie de resursele financiare disponibile şi de constrângerile bugetare existente, exprimându-şi speranţa că, în următoarele săptămâni, va putea prezenta un răspuns mai favorabil.

„Ne vom uita pe cifre, vom discuta cu ei şi vom face tot ce putem în limita constrângerilor pe care le avem. Acesta este răspunsul pe care îl dau acum, sper ca răspunsul peste câteva săptămâni să fie unul mai generos”, a mai declarat şeful Guvernului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos