PDL: Liviu Dragnea şi USL vor regiuni cu capitală în oraşe controlate de baronii locali ai USL

PDL Bucureşti îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de intenţia vicepremierului USL Liviu Dragnea, ca Bucureştiul să facă parte din "Regiunea Muntenia" care, în opinia "baronului socialist", ar urma sa aibă ca şi capitală un alt oraş decât actuala Capitală a ţării, reiese dintr-un comunicat remis vineri către Epoch Times.
Program de Guvernare USL 2013-2016. În imagine, Crin Antonescu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
19.07.2013

PDL Bucureşti îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de intenţia vicepremierului USL Liviu Dragnea ca Bucureştiul să facă parte din "Regiunea Muntenia" care, în opinia "baronului socialist", ar urma sa aibă ca şi capitală un alt oraş decât actuala Capitală a ţării, reiese dintr-un comunicat remis vineri către Epoch Times.

PDL îi ”reaminteşte baronului Dragnea” că Bucureştiul este oraşul care contribuie în cea mai mare proporţie la PIB-ul ţării, şomajul are cotele cele mai scăzute şi este locul în care s-au concentrat cele mai multe investiţii financiare în ultimii ani. În opinia celor de la PDL ”bucureştenii, în mod tradiţional oameni cu viziune de dreapta, nu sunt pe placul socialiştilor din USL, însă acest lucru nu-l îndreptăţeşte pe baronul Dragnea să izoleze Capitala într-o regiune în care Bucureştiul nu este centrul”.

”De când primarii USL au pus stăpânire pe Bucureşti, nici un proiect important pentru Capitală nu s-a realizat, oraşul nu evoluează iar aleşii USL se sfâşie între ei pe banul public. "Echipa" USL de la Capitală s-a dovedit a fi doar o mare minciună, în spatele căreia nu se ascund decât furtul şi setea de bani publici”, reiese din documentul citat.

PDL cere USL-ului şi premierului Victor Ponta ”să anunţe public şi asumat care este proiectul lor pentru regiunea Bucureşti-Ilfov”. De asemenea, gruparea democrat liberală le cere celor şapte primari USL din Capitală ”să aibă curajul de a se opune directivei de partid şi să apere interesele fiecărui bucureştean, care trebuie să fie reprezentat pe măsură în viitoarea regiune”.

”PDL Bucureşti nu împărtăşeşte sub nici o formă ideea socialiştilor de a minimiza rolul Capitalei. Mai mult, PDL Bucureşti va prezenta, într-o perioadă scurtă de timp, viziunea sa pentru ca Bucureştiul să devină cel mai important centru de afaceri şi investiţii din regiune”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor