PDL ia în calcul o moţiune de cenzură faţă de Guvernul Ponta
alte articole
PDL ar putea decide zilele acestea iniţierea unei moţiuni de cenzură faţă de Guvernul Ponta. Decizia ar urma sa fie luată până la şedinţa de duminică pe care conducerea partidului o va avea cu parlamentarii democrat-liberali. Deocamdată însă pedeliştii aşteaptă să vadă cum vor decurge ostilităţile dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, iar iniţierea moţiunii depinde de mesajele publice ale premierului.
"Dacă Ponta refuză în continuare coabitarea atunci ne forţează să iniţiem moţiunea. Dacă spune că nu poate coabita cu Traian Băsescu atunci ne obligă să dăm jos Guvernul. Nu poţi avea o asemenea situaţie în care premierul nu stă la aceeaşi masă cu şeful statului", a precizat pentru RTV.NET unul dintre liderii PDL, relevă RTV.
Oportunitatea unei moţiuni nu a fost discutată încă oficial în Biroul Permanent Naţional al PDL, însă parlamentarii democrat-liberali au început să calculeze care este noul raport de forţe în cele două camere ale legislativului.
"Moţiunea de cenzură este un instrument constituţional pe care îl avem la îndemână. Asta e o realitate. Nu am pus la punct nicio strategie în acest sens, dar avem o evidenţă a parlamentarilor opoziţiei pentru noua sesiune", a precizat miercuri seară vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu, adăugând că puterea dă primele semne de slăbiciune:
Şi vicepreşedintele Raluca Turcan are un punct de vedere asemănător:
"Nu cred că vom începe sesiunea cu o moţiune, dar este posibil să o folosim pe parcurs. Până la urmă, este un instrument de sancţionare şi putem apela la el când identificăm probleme grave ale guvernării".