PDL acuză USL de minimizarea reacţiilor externe legate de situaţia din România
alte articole
Cristian Boureanu, vicepreşedinte PDL, a precizat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al partidului, că PDL condamnă atitudinea USL şi a premierului Ponta conform căreia reacţiile externe faţă de "atacurile din România la adresa instituţiilor democratice" se bazează doar pe informaţii de presă şi pe dezinformare.
"Este inadmisibil să declare că luările de poziţie ale cancelariilor occidentale, ale ministerelor de Externe, ale parlamentarilor străini, socialişti sau populari se bazează numai pe informaţii şi mai ales se bazează pe dezinformare. Este o atitudine întâlnită în ţările din afară spectrului democratic mondial, întâlnită în România anilor ‘90 şi în atitudinea declaraţiilor politice dinainte de 1989, este o atitudine mincinoasă", a spus Boureanu.
Boureanu a declarat că îngrijorările exprimate de cancelariile occidentale din SUA, Germania, Franţa, din alte ţări occidentale sau de oficiali UE nu reprezintă "simple declaraţii politice", ci sunt atitudini ferme vizavi de "modul în care sunt atacate instituţiile democratice în România".
Politicianul a ţinut să-i amintească premierului Ponta o declaraţie a sa din 13 mai, în care afirma că "problemele europene nu mai sunt considerate probleme de politică externă, ci probleme interne".
"Trebuie să acceptăm că derapajele de la democraţie din România îi privesc în egală măsură pe premierul Poloniei, preşedintele Franţei sau cancelarul Germaniei ca pe premierul României", a mai spus Boureanu.