PDL a înaintat propuneri pentru CA al TVR
alte articole
Grupurile PDL au înaintat, marţi, trei propuneri de titulari şi alte trei de supleanţi pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al TVR în cadrul audierilor de la comisiile de cultură ale Parlamentului.
Comitetul liderilor de grup de la Camera Deputaţilor şi Senat a decis luni ca PDL să nu primească niciun loc în Consiliul de Administraţie al TVR, a declarat liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea.
Propunerile PDL sunt: Radu Carp, Iaon Stanomir, Andrei Postelnicu - titulari şi Paul Călin Botez,Cristian Blană, Ion Lucan Catrina.
Audierea în comisiile reunite de cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor a candidaţilor propuşi ca membrii în Consiliul de Administraţie al TVR a început, marţi, cu o pauză de aproximativ o oră la cererea senatorilor care au invocat obligativitatea prezenţei în plenul Camerei superioare a Parlamentului pentru votul la un proiect de lege.
Propunerile PSD pentru Consiliul de Administraţie al TVR sunt Anne Jugănaru, membru titular, Luminiţa Violeta Ristea - membru supleant, Claudiu Brînzan - membru titular, Mihai Cernea - membru supleant, Cristian Niţulescu - membru titular şi Vasile Arhire - membru supleant.
Din partea PNL, propunerile sunt Claudiu Săftoiu, Dida Drăgan, Lucia Hossu-Longin, Irina Radu, Daniela Bârsan.
Pentru UNPR a fost propusă Nicoleta Nicolicea, din partea UDMR a fost propus Nagy Zoltan Levente iar Grupul Minorităţilor Naţionale l-a propus pe Corneo Raico.
Guvernul are ca propuneri Gabriel Tufeanu - membru titular şi Marius Oblu - membru supleant.
Propunerea Preşedinţiei este Romina Surugiu.