PDL a finalizat listele de candidaţi pentru alegeri. Ce urmează
alte articole
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că sunt gata listele cu cei peste 450 de candidaţi pentru alegerile parlamentare de pe 9 decembrie. În cursul zilei de joi, acestea vor fi discutate în şedinţa Colegiului Director al partidului.
"Le vom discuta, aşa cum este statutar, în Colegiul Director Naţional. Sperăm să nu fie cazul de incompatibilităţi, ar putea să apară la atâţia candidaţi, 450 de candidaţi, dar sper să nu fie, astfel încât săptămâna viitoare să le şi depunem", a precizat Blaga.
El a mai spus că Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Noua Republică, va candida din partea Alianţei România Dreaptă din care face parte şi PDL. Atât el, cât şi Ştefan Vlaston, colegul său de partid, s-au înscris în PNŢCD pentru a putea candida din partea alianţei, conform unor surse. Noua Republică nu s-a alăturat Alianţei România Dreaptă - din care fac parte PDL, Forţa Civică şi PNŢCD - din cauză că înregistrarea partidului la tribunal a fost contestată.
Blaga, premier?
Dacă ARD va câştiga alegerile, va fi în măsură să stabilească noul premier, Blaga spunând că nu exclude posibilitatea ca el să fie acela sau un alt coleg de la PDL. "Va hotărî până la urmă ARD cine va prelua acest post. Noi trebuie să ne pregătim să câştigăm alegerile. Sunt colegi bine pregătiţi pentru funcţia respectivă", a precizat Blaga.
Pe de altă parte, Teodor Baconschi, fost ministru de Externe, a declarat că aşteaptă decizia PDL privind eventuala sa candidatură în Diaspora pentru alegerile parlamentare. "Eu voi lua act de ce decide PDL din care fac parte, dacă mă consideră potrivit pentru această candidatură, bine, dacă nu, nu e nicio supărare, mergem înainte", a precizat Baconschi.
El a discutat deja cu democrat-liberalii pentru a candida la un colegiu din Bucureşti, dar fără succes. În schimb, PDL i-a oferit şansa unei candidaturi la Suceava, la un colegiu neeligibil, unde USL ar câştiga peste 50%. "Aşa încât mi-am păstrat flexibilitatea, dar nu sunt obsedat de postura de parlamentar. Parlamentul arată suficient de bine şi fără mine", a mai spus Baconschi.
Baconschi le-a cerut recent românilor din diaspora să îi acorde sprijin pentru a candida din partea ARD în Colegiul 1 Diaspora pentru Senat, la alegerile parlamentare.
Şi celelalte partide pregătesc, zilele acestea, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare şi au loc negocieri intense pentru ocuparea locurilor cele mai sigure care ar asigura, teoretic, un loc în viitorul Parlament. Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a anunţat că s-a retras din toate funcţiile ocupate la UNPR şi a primit oferte pentru a merge mai departe cu alte partide.