Patriarhia Română critică AUR pentru proiectul privind Ziua Drapelului

George Simion
Liliana Alexe
11.09.2026
George Simion
Liliana Alexe
11.09.2026

Patriarhia Română a criticat dur iniţiativa legislativă a partidului AUR privind Ziua Drapelului Naţional şi a acuzat că textul de rugăciune a fost introdus fără nicio consultare cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române iar rezultatul nu a fost deloc „unul temeinic ancorat în viaţa şi învăţătura creştină”.

„În mod regretabil, proiectul de lege referitor la Ziua Drapelului Naţional a fost realizat fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română. Dacă această consultare, incontestabil necesară, ar fi fost realizată, atunci proiectul actual nu ar fi conţinut un text de rugăciune de binecuvântare a drapelului creat fără a se ţine cont de recomandările şi formele deja uzitate liturgic de Biserica Ortodoxă Română şi, de asemenea, nu ar fi inclus propunerea total neîntemeiată ca această rugăciune şi actul de binecuvântare a drapelului să poată fi împlinite (în eventuala absenţă a preotului!) şi de profesorul de religie sau alt laic aflat la faţa locului", a scris purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Adrian Agachi, pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt a punctat că acest fapt „denotă o necunoaştere a rolului şi importanţei slujirii clericale şi a vieţii liturgice a Bisericii”.

„Sperăm că, pe viitor, eventualele proiecte de lege care implică acte de cult sau participarea directă a clerului să fie realizate în consultare şi cu Patriarhia Română pentru a nu se mai ajunge la situaţia nedorită”, a adăugat Adrian Agachi.

Preotul a atras atenţia că „experienţa pastorală şi liturgică a Bisericii trebuie valorificată, nu modificată arbitrar fără o consultare amănunţită şi argumentată”.

„Aşadar, vor fi înaintate propuneri clare de modificare a proiectului de lege, respectiv a rugăciunii de binecuvântare a drapelului, precum şi eliminarea prevederii ca această rugăciune şi actul de binecuvântare să poată fi realizate şi de laicii prezenţi, în condiţiile în care ambele pot fi împlinite doar de clerici”, a subliniat Adrian Agachi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos