Partidul Unităţii Naţionale a solicitat excluderea din cursa electorală a Partidului ŞOR
alte articole
Partidul Unităţii Naţionale a depus miercuri, 7 iulie, o contestaţie la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care solicită excluderea din cursa electorală a Partidului Politic „ŞOR” pentru folosirea în campania electorală a fondurilor nedeclarate.
Totodată, PUN a depus şi un denunţ la Procuratura Anticorupţie privind coruperea alegătorilor.
„În ciuda faptului că Partidul Politic „ŞOR” prezintă pe site-ul său oficial un proiect întitulat „Magazine Sociale”, acesta nu a raportat cheltuielile pentru funcţionarea magazinelor”, se arată într-un comunicat al formaţiunii, menţionându-se că pentru această încălcare, legea prevede drept sancţiune excluderea concurentului electoral din cursa electorală.
Potrivit Codului electoral, toate cheltuielile pentru campania electorală se efectuează din mijloacele de pe contul cu menţiunea „Fond electoral”. Concurenţilor electorali li se interzice să ofere alegătorilor bani, să le distribuie fără plată bunuri materiale, inclusiv din ajutoare umanitare sau din alte acţiuni de binefacere.