"Ospitalitate" de tip nou. Turişti străini îmbătaţi în Centrul Vechi şi apoi jefuiţi

(Captură Foto)
Ana Ion
15.06.2024

Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, cei şase fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare, relatează Agerpres.

Patru turişti au căzut victime acestei grupări, respectiv doi britanici, un german şi un american care are şi cetăţenie belgiană.

Potrivit Poliţiei Capitalei, inculpaţii identificau cetăţeni străini în Centrul Vechi, pe care îi duceau în incinta a două localuri, sub pretextul consumului de alcool, în compania unor diverse persoane. Ulterior, profitând de starea lor în urma consumului de alcool, le sustrăgeau telefoanele mobile sau cardurile bancare.

Telefoanele erau deblocate cu ajutorul funcţiei de recunoaştere facială, după care infractorii români transferau banii în alte conturi sau efectuau plăţi la POS-uri

Prejudiciul în acest dosar se ridică la aproximativ 450.000 lei.

De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie, inculpaţii au pătruns într-un apartament unde locuia un turist străin, de unde au sustras bijuterii, un laptop, un Ipad, două telefoane mobile, cardul bancar şi paşaportul. Ulterior, sub pretextul că îi vor recupera bunurile şi pentru a utiliza cardul bancar sustras, inculpaţii l-au sechestrat pe turist, încuindu-l timp de cinci zile într-un club din Centrul Vechi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor