Orban, despre aspirarea de primari PSD: Şi alte partide au luat primari de la PNL
alte articole
Întrebat joi despre primarii trecuţi de la PSD la PNL, premierul Orban a declarat că nu a făcut „socoteala” lor şi că el personal nu a semnat pentru nicio candidatură, acestea fiind aprobate de preşedinţii de filiale judeţene.
„Nu am făcut socoteala. Eu nu am semnat nicio listă de candidatură pentru un primar venit de la alt partid. Candidaturile sunt semnate de preşedinţii de filiale judeţene. Punctul meu de vedere îl cunoaşteţi. Aveţi alte întrebări legat de temele pe care le-am dezbătut?”, a declarat Orban, citat de Digi24.ro
Întrebat dacă vor mai continua racolările de primari PSD, Ludovic Orban a răspuns: „Unde să continuăm? Nu continuăm nimic. S-au depus candidaţii, asta e.”
Ludovic Orban a ţinut să puncteze că şi alte partide au luat primari de la PNL.
„Îmi place că dumneavostră urmăriţi, dar nu vă uitaţi că o mulţime de candidaţi de primari, de oameni care au vrut să candideze din partea PNL, care au fost membri PNL, candidează din partea altor partide”, a declarat liderul PNL