Orange România are un nou director de marketing

Vedere generală a gigantului operator de telefonie mobilă Orange în Bucureşti. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
17.12.2012

Orange România anunţă numirea lui Stjepan Udovicic în calitate de Director de Marketing, potrivit unui comunicat al companiei.

”Stjepan a avut parte de experienţe provocatoare în poziţia de Director de Marketing în pieţe telecom diferite şi competitive, când a lucrat pentru Mobily, a doua companie telecom din Regatul Arabiei Saudite, şi pentru operatorul Axis 3G din Indonezia, într-o piaţă de 240 de milioane de oameni unde acţionau 11 operatori”, se spune în comunicat.

În afară de experienţa sa bogată în marketing, Stjepan a deţinut şi alte poziţii manageriale în cadrul T-mobile Croaţia, Oracle şi alte câteva companii comerciale şi de servicii de internet din Croaţia şi Slovenia.

În noua sa calitate, Stjepan va conduce activitatea echipei de marketing Orange România, având ca obiectiv creşterea satisfacţiei clienţilor Orange, lansarea de noi servicii pe piaţă şi creionarea unor noi oferte atât pentru abonamentele dedicate clienţilor rezidenţiali şi business, cât şi pentru segmentul PrePay.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor