OMS avertizează că Rusia a intensificat atacurile asupra sistemului sanitar din Ucraina

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri că atacurile continue asupra infrastructurii civile şi riscurile crescânde pentru sănătate exercită o presiune tot mai mare asupra sistemului sanitar din Ucraina, pe măsură ce războiul intră în al cincilea an.
Reprezentantul OMS în Ucraina, Jarno Habicht, a afirmat în cadrul unei declaraţii pentru presă la Geneva, că au fost înregistrate peste 3.000 de atacuri asupra serviciilor medicale de la invazia Rusiei din februarie 2022.
„Cele 3.011 de atacuri înregistrate începând cu 24 februarie 2022 au provocat 239 de decese şi 991 de răniţi, fiecare al cincilea atac vizând ambulanţele şi transportul medical”, a spus el, potrivit YeniŞafak.
Habicht a remarcat că atacurile au crescut brusc în 2025, cu 582 de incidente verificate, cu aproximativ 20% mai multe decât în 2024, adăugând că agresiunile asupra personalului medical, a pacienţilor şi a unităţilor medicale au continuat şi în acest an.
Deteriorarea stării de sănătate
Conform datelor OMS, doi din trei ucraineni declară că starea lor de sănătate s-a înrăutăţit faţă de perioada de dinaintea războiului, mulţi suferind de tulburări de somn, anxietate şi stres post-traumatic.
În ultimul an, o persoană din două raportează o deteriorare semnificativă a stării de sănătate, legată de tulburări de somn (71%), dureri de cap şi migrene (59%), precum şi anxietate, depresie şi tulburări de stres post-traumatic (54%).
Habicht a avertizat asupra creşterii riscurilor sezoniere pentru sănătate pe măsură ce Ucraina intră în lunile de vară, afirmând că căldura, infrastructura avariată şi serviciile întrerupte ar putea spori apariţia focarelor de boli transmise prin apă, alimente şi vectori, în special în sudul şi estul ţării.
Nevoia de sprijin
Habicht a declarat că OMS a livrat 320 de tone de consumabile medicale în 2025 şi continua să sprijine serviciile de sănătate, subliniind totodată că este nevoie urgentă de mai multe fonduri internaţionale şi de solidaritate.