Oltchim Râmnicu Vâlcea: A treia zi de proteste

În cea de-a treia zi de proteste consecutive, peste 300 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au adunat vineri pe platforma combinatului. Liderul sindical Corneliu Cernev le-a spus oamenilor că a cerut autorităţilor ca dacă luni nu va fi semnat contractul de privatizare "să se încheie orice discuţie despre privatizare".
Combinat industrial (MARIO LAPORTA / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
28.09.2012

În cea de-a treia zi de proteste consecutive, peste 300 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au adunat vineri pe platoul din faţa pavilionului administrativ al combinatului. Liderul sindical Corneliu Cernev le-a spus oamenilor că a cerut autorităţilor ca dacă luni nu va fi semnat contractul de privatizare "să se încheie orice discuţie despre privatizare".

Protestatarii cer plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea producţiei şi demisia preşedintelui sindicatului Oltchim Mihai Diculoiu.

"Aşteptăm ca privatizarea cu Dan Diaconescu să se realizeze, dar cel mai important este să dăm drumul producţiei. Avem nevoie de banii pe care ministrul Chiţoiu a promis că îi dă pentru repornirea instalaţiilor. Nu poţi să faci o privatizare cu Diaconescu sau cu altcineva cu combinatul închis. De asemenea, aşteptăm banii pe august şi septembrie pentru că suntem disperaţi. Ieri (joi - n.r.) am primit tichetele de masă pe luna iulie, dar azi vrem avansul pe luna august", a spus unul dintre protestatari.

"Dacă se semnează contractul de privatizare, luăm salariile şi ne vom plăti datoriile. Dacă luni nu se semnează contractul, am solicitat să se încheie orice discuţie despre privatizare şi dorim repornirea instalaţiilor. Altfel nu vom mai avea ce să privatizăm, deoarece instalaţiile se degradează în stare de nefuncţionare. Dacă nu reluăm producţia, este grav. Am solicitat că luni ca să se ia o decizie în ceea ce priveşte privatizarea. Am calculat repartiţia din cele 40 de milioane de euro pe care le vom primi, cât e necesar pentru repornirea instalaţiilor, cât este necesar pentru plata salariilor, totul este să primim banii rapid", a spus liderul protestatarilor, Corneliu Cernev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor