Ofiţer al forţelor aeriene ruse, ucis într-un atentat cu maşină-capcană la Sankt Petersburg

Un ofiţer al forţelor aeriene ruse a murit joi dimineaţă în urma exploziei unei maşini la Sankt Petersburg, potrivit unor informaţii din presă.
Anchetatorii din oraş au deschis un dosar penal pentru suspiciune de omor, se arată într-un comunicat al autorităţilor, citat de dpa.
Comunicatul a descris victima doar ca fiind un militar. Anchetatorii ruşi nu oferă, de obicei, detalii despre gradul sau unitatea de apartenenţă.
Canalele Telegram ruseşti şi pro-ucrainene au relatat că bărbatul a servit ca ofiţer în forţele aeriene ruse.
Portalul de ştiri din Sankt Petersburg, Fontanka.ru, a relatat că bărbatul a părăsit locuinţa dimineaţa pentru a-şi scoate maşina din curte. Este posibil ca dispozitivul exploziv să fi fost detonat printr-un declanşator la distanţă.
Explozia a spart geamurile unui autobuz, potrivit relatărilor.
Presa rusă a relatat că, în luna august, un militar a fost ucis într-o explozie a unei maşini pe aceeaşi şosea.
Numeroşi ofiţeri din forţele armate ruse au fost ucişi pe teritoriul Rusiei în timpul războiului purtat de Moscova împotriva Ucrainei, care a început în februarie 2022. Autorităţile ruse descriu de obicei astfel de cazuri drept acte de terorism şi dau vina pe serviciile de informaţii ucrainene.