Oficial german avertizează: China intensifică spionajul politic

Drapelul Chinei (Epoch Times Romania/Eugen Horoiu)
D.B.
12.02.2023

Şeful agenţiei de informaţii interne a Germaniei se teme că Beijingul îşi extinde activităţile de spionaj împotriva Berlinului, a declarat acesta într-un interviu publicat sâmbătă într-un ziar, şi atenţionează asupra preocupării Chinei de a se concentra din ce în ce mai mult pe spionajul politic, potrivit Reuters.

"China dezvoltă activităţi de spionaj şi de influenţă de mare amploare. Trebuie să fim pregătiţi că acestea se vor intensifica în următorii ani", a declarat şeful agenţiei Verfassungsschutz, Thomas Haldenwang, pentru ziarul Welt am Sonntag.

El a avertizat că dependenţa economică faţă de China ar putea fi exploatată în scopul influenţării politice.

"China urmăreşte o strategie pe termen lung pentru a-şi atinge obiectivele. Conducerea politică foloseşte deja puterea economică, care rezultă şi din relaţiile intense cu economiile germană şi europeană, pentru a pune în aplicare obiectivele politice", a spus Haldenwang.

Guvernul german şi-a reevaluat relaţiile economice cu ţările autoritare după ce războiul din Ucraina a scos la iveală vulnerabilităţile dependenţei energetice a Berlinului faţă de Rusia, care durează de ani de zile.

Într-un document de strategie consultat de Reuters, Ministerul Economiei a recomandat impunerea unor cerinţe mai stricte firmelor care au de-a face cu China.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor