Oferta depusă de GFR pentru privatizarea CFR Marfă va fi deschisă joi

Comisia de Privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor va deschide, joi, oferta depusă de Grup Feroviar Roman (GFR), singurul investitor care se mai află în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, urmând să fie stabilit ofertantul adjudecatar.
Garnitură de tren, vagoane de marfă (Epoch Times România)
Epoch Times România
20.06.2013

Comisia de Privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor va deschide joi oferta depusă de Grup Feroviar Român (GFR), singurul investitor care se mai află în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, urmând să fie stabilit ofertantul adjudecatar.

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Conform Ministerului Transporturilor, doar GFR a depus un plic în care se află documentele de participare pentru licitaţia cu oferta în plic, precum şi oferta financiară, procedură prevăzută în procesul de privatizare a companiei CFR Marfa.

Miercuri, grupul asociat româno-austriac Transferoviar Grup - Donau Finanz GMBH & Co KG a decis să oprească demersurile de achiziţionare a pachetului majoritar al CFR Marfă şi a informat că va contesta procedura de privatizare.

Şi americanii de la OmniTRAX au anunţat că vor contesta acest proces de privatizare, după ce compania a fost respinsă de Comisia de privatizare a Ministerului Transporturilor pe motiv că plicul depus nu cuprindea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, necesare în acea etapa. OmniTRAX a explicat că a solicitat în mod repetat prelungirea perioadei de audit la 45 de zile pentru a avea timp suficient să analizeze informaţiile şi să formuleze oferta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor