Obama soseşte în Cuba pentru o vizită istorică. Castro evită “ploaia” de pe aeroport
alte articole
Liderul american a sosit duminică pe aeroportul din Havana şi a fost întâmpinat de oficiali de rang înalt, dar nu şi de preşedintele cubanez Raul Castro. Acesta întâmpină personalităţi politice importante din lume la sosirea lor pe Aeroportul Internaţional José Marti, dar de această dată a absentat.
În schimb, Castro a plănuit să se întâlnească luni cu Obama, la Palatul Revoluţiei.
Candidatul prezidenţial republican Donald Trump a scris pe Twitter că absenţa lui Castro la aeroport este o dovadă că liderul cubanez l-a evitat în mod deliberat pe Obama.
Vizita de trei zile a lui Obama este prima de acest gen, din 1928, când preşedintele Calvin Coolidge.
Luni, Obama are programate discuţii cu preşedintele cubanez şi întâlniri cu oameni de afaceri americani şi cubanezi.
Drepturile omului sub regimul comunist, o problemă
În ciuda noii apropieri, neînţelegerile persistente dintre SUA şi Cuba rămân, inclusiv frustrarea Havanei faţă de embargoul economic american şi condamnarea de către Washington a situaţiei drepturilor omului din Cuba.
Cu câteva ore înainte ca Obama să fi sosit în capitala cubaneză, poliţia a arestat câteva zeci de manifestante din grupul Doamnelor în Alb format din soţiile deţinuţilor politici - care se întâlnesc şi protestează în faţa unei biserici în fiecare săptămână.
În vizita în Cuba, Obama este însoţit de 40 de congressmeni americani şi aproximativ 12 oameni de afaceri.
Obama a plănuit să susţină un discurs la Marele Teatru din Havana, unde îşi va expune punctul de vedere asupra acordării unor libertăţi mai mari şi asupra oportunităţilor economice în Cuba comunistă.