Obama avertizează Siria în legătură cu armele nucleare

Preşedintele american, Barack Obama. (SAUL LOEB / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
24.07.2012

Preşedintele american Barack Obama a avertizat autorităţile siriene că vor fi trase la răspundere, dacă vor decide să folosească arsenalul de arme chimice, relatează RIA Novosti.

"Ţinând cont de arsenalul de arme chimice al regimului, vom continua să îi spunem clar lui Assad şi celor din jurul lui că lumea îi urmărelte şi că vor fi traşi la răspunde de comunitatea internaţională şi de Statele Unite, dacă vor face greşeala tragică de a folosi acele arme", a spus Obama luni, într-un discurs adresat veteranilor din Reno, Nevada.

Siria a ameninţat luni că va folosi arme chimice, în cazul unei agresiuni străine, dar a dat asigurări, că nu va ataca niciodată civilii. Aceasta a fost prima dată când Siria a admis că deţine arme neconvenţionale. Damascul nu a semnat Convenţia împotriva armelor chimice, din 1992, dar nici nu a anunţat niciodată oficial că ar dispune de un astfel de arsenal.

"Stocurile de arme de distrugere în masă sau orice fel de arme neconvenţionale de care dispune Siria nu vor fi folosite niciodată împotriva civililor sau împotriva poporului sirian în timpul acestei crize", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului sirian de Externe, într-o conferinţă de presă.

"Aceste arme sunt menite să fie utilizate numai în cazul unei agresiuni externe vizând Siria", a adăugat el, precizând că arsenalul este păzit şi monitorizat atent de armata siriană.

În ultimele săptămâni, oficiali occidentali au lăsat să se înţeleagă că sunt îngrijoraţi că regimul lui Bashar al-Assad ar putea recurge la astfel de mijloace pentru a înăbuşi revoltele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor